Un copil de 8 ani, din Orhei, a fost diagnosticat cu rujeolă. Este primul caz confirmat în acest an. Reprezentanţii Agenţiei Naţionale pentru Sănătate Publică au precizat, pentru TVR MOLDOVA, că pacientul a suferit o formă uşoară a bolii, fără complicaţii, şi a fost deja externat.
Specialiştii investigează și alte trei cazuri suspecte de îmbolnăvire. Este vorba despre un copil de 3 ani din raionul Făleşti şi alţii doi de 9 ani, din raioanele Orhei şi Ceadâr-Lunga.
Cazurile nu au legătura epidemiologică între ele. Reamintim că, anul trecut, trei persoane din Republica Moldova au fost diagnosticate cu rujeolă.
În 2023, numărul cazurilor de îmbolnăvire în Europa și Asia Centrală a crescut de peste 30 de ori, comparativ cu anul precedent. Iar România s-a declarat epidemie de rujeolă. Autorităţile îndeamnă părinţii să-şi vaccineze copiii contra bolii.