TV Network
Canalele TVR
Actualitate

Vizită regală la Chişinău. Majestatea Sa Margareta, Custodele Coroanei Române, şi Principele Consort Radu, se află în R. Moldova

Vizită regală la Chişinău. Majestatea Sa Margareta, Custodele Coroanei Române, şi Principele Consort Radu, se află în R. Moldova

Vizită regală la Chişinău. Majestatea Sa Margareta, Custodele Coroanei Române, şi Principele Consort Radu, se află în Republica Moldova. Ei au avut o întâlnire cu preşedintele Maia Sandu și au reafirmat sprijinul acordat de Familia Regală a României pentru aderarea Republicii Moldova la Uniune Europeana. Cu puţin timp în urmă, Academia de Stiinte a Moldovei le-a acordat reprezentantilor Casei Regale însemnele de membri de onoare ai instituţiei.

MAIA SANDU preşedintele Republicii Moldova: „I-am transmis Majestăţii Sale aprecierile noastre pentru tot sprijinul pe care îl avem pe calea integrării europene, sprijină calea europeană a Republicii Moldova. Comunică cu reprezentanţii statelor UE astfel încât să avem o decizie pozivită în decembrie, pentru iniţierea negocierilor".


ES CRISTIAN-LEON ŢURCANU, ambasadorul României în Republica Moldova: „Momentul este unul deosebit de placut dupa recomandarile Comisiei Europene in ceea ce priveste inceperea negocierilor de aderare a R. Moldova la Uniunea Europeana. Ambasada este intodeauna alaturi de Familia Regala , participam la programul Majestatii Sale cum am facut-o si anul trecut, dar si alte ocazii cand s-a aflat pe acest mal al Prutului”.



Detaliază jurnalista TVR MOLDOVA, Carina Muller. 

author-img_1

Svetlana Cojocaru

Reporter