Actualitate

Procesul de aderarare a R. Moldova la UE – un efort mare de reformare a statului în sine, analist politic

post-img
captură foto

„Procesul de integrare europeană este un efort foarte mare pe care urmează să îl , dar este un efort de reformare a statului R. Moldova în sine”, spune analistul politic, Iulian Chifu, director al Centrului pentru Prevenirea Conflictelor și Early Warning din Bucureşti. Potrivit lui, pericolele la adresa R. Moldova ce vin dinspre Moscova, odată cu apropierea datei alegerilor și referendumului pentru aderare la UE, se vor intensifica.

„Componenta cea mai vizibilă și în creștere este cea de natură hibridă, că e vorba de război informațional, adică tentativa de a controla spațiul public, de a modifica narativele unde deja R. Moldova a început ușor ușor să-și construiască niște instrumente de reacție. Că e vorba despre componenta de război legal, de valorificarea unor găuri în legislație pentru a forța niște situații și pentru a presa. Că e vorba efectiv de elementele de agresiune până la urmă, nu știu, elemente care nu sunt legitime, gen o manifestație în fața unei locații unde se desfășura o reuniune și protestau niște oameni că nici ei nu știau de ce protestează. Există această dorință de a face zgomot inutil acolo unde nu e cazul. Rusia e departe geografic, capacitatea sa de influență a dispărut odată cu ieșirea R. Moldova din dependența bolnavicioasă de gaz. Ați văzut cât de mult a costat când ai avut un gaz ieftin, te-ai obișnuit cu un anumit comportament de consumator și brusc peste noapte ai intrat în piață, ai realizat că gazul acele pe care îl consumai e de fapt de trei ori mai scump în mod real, că cineva plătea pentru acel gaz, nu că rușii ți-l dădeau ieftin și plăteau ei diferența, tot R. Moldova plătea, dar în sacrificii de independență, sacrificii privind opțiuni politice și direcții strategice de dezvoltare și prosperitate pentru propriei cetățeni. Acolo se ducea diferența. Astăzi ai tăiat acel otgon care te ținea legat, sunt lucruri de făcut. Dependența energetică nu e simplă de tăiat, sunt pași care se fac pas cu pas. De lăudat - R. Moldova a reușit să ajungă la prețul de piață, să își asigure independența energetică, la un an după ce a avut acea lovitură cu sistemul energetic atacat din Ucraina”, a spus Iulian Chifu.

El s-a referit și la prioritățile pe care trebuie să și le seteze Chișinăul în drumul de aderare la UE.

„Lucrurile esențiale este să ai o echipă și niște consilieri de integrare la nivelul ficărui minister, pentru că această integrare europeană este mai mult politică internă decât politică externă. E un efort foarte mare, dar este un efort de reformare a statului în sine. Saltul este enorm, capacitatea administrativă, reziliența, posibilitatea de a gestiona după un asemenea parcurs este enorm. Cred că în momentul de față cel mai important este să preiai experiența celorlalți și să știi foarte bine ce se întâmplă la tine. Vor fi momente de negociere, există perioade de tranziție pe care trebuie să ți le asumi știind că poți să ajungi la țintă trecând prin acea perioadă de tranziție fără a pierde din avantajele competitive ale R. Moldova pe fiecare dintre domenii. E mult mai simplu în cazul R. Moldova decât a României sau Poloniei, sau a unui stat mare. Pentru R. Moldova trebuie să-și fixeze care este viziunea sa, să știe pe ce stă, unde ar vrea să ducă R. Moldova, care ar fi elementele de dezvoltare către care vrea să meargă”, a afirmat Iulian Chifu.

Potrivit lui, R. Moldova a ales calea integrării europene cu mulți ani în urmă, iar referendumul ce urmează să aibă loc în toamna acestui va revalida drumul ales de R. Moldova și va oferi o legitimare suplimentară a direcției de politică externă ales de Chișinău.

„Am o problemă cu atacarea ideei integrării europene. Anul 2005 sub Voronin s-a votat legea de integrare europeană a R. Moldova cu o sută de voturi din 101. Acea lege este în vigoare și astăzi. Ea stabilește drumul R. Moldova. În momentul de față nu poți să o apuci să o iai spre Uniunea Euroasiatică sau spre Rusia, sau spre cine vrei tu pentru că încalci o lege fundamentală pe care nu a fost în stare nimeni să o schimbe. Ceea ce se întâmplă acum este necesitatea de a tranșa și de a valida în mod absolut sprijin pentru Guvern ca să ducă aceste negocieri – o legitimare suplimentară, acest referendum care e și constituțional. Decizia de a merge spre UE s-a luat în 2005 în august. În momentul de față ceea ce se întâmplă este revalidarea cu menționarea în Constituție și cu împuternicirea din punct de vedere politic a Guvernelor care vin, președintelui cu aceste negocieri care au loc de aici înainte”, a precizat Iulian Chifu.

Totodată, el este de părere că forțele politice trebuie să-și unească eforturile pentru susținerea parcursului european al R. Moldova.

„În comunitatea politică din R. Moldova există partide care au diferite orientări, abordări, ceea ce este natural. Însă există într-un comportament politic coeziv și pentru a avea o securitate societală normală niște linii roșii pe care nu le depășești în care comportamentul unui partid responsabil arată într-o anumită formă. Da, când e vorba de o criză sigur că punem cu toții umărul. Sigur că unul poate ar face mai bine, altul mai în stânga, dreapta, dar în orice caz pe toate aceste dimensiuni susținerea pentru o guvernare care este obligată să treacă statul printr-o criză și să ajute populația este extrem de important”, a mai spus Iulian Chifu.

author-img_1

Svetlana Cojocaru

Reporter