Actualitate

„Fals”. Reacția ministrului Sănătății, Emil Ceban, la acuzațiile oamenilor legii din România

Ministrul Sănătății, Emil Ceban

Ministrul Sănătății, Emil Ceban, a calificat drept „false” acuzațiile la adresa Universității de Medicină și Farmacie „Nicolae Testimițanu” din Chișinău că ar fi implicată într-o schemă de corupție prin care mai mulţi medici din România ar fi făcut rezidenţiatul în Republica Moldova doar pe hârtie.

„Universitatea de Medicină nu poate să facă așa ceva. Astăzi, toate diplomele trec prin sistemul informațional și au un control deosebit. De acest lucru o să ocupe organele competente și o să ne dea rezultate. Nu există așa ceva”, a declarat el jurnaliștilor înaintea ședinței Guvernului din 5 noiembrie.

„În Universitatea de Medicină este un sistem informațional. Fiecare student care se înmatriculează și care finalizează trece fiecare zi la prelegere. Totul este documentat, totul este digitalizat, fiecare examen este digitalizat, fiecare notă este pusă, nu se poate schimba din nimeni”, a adăugat el.

„Se vede la fiecare oră cine a intrat și cine a ieșit din sistem, cine și ce notă a pus. Dacă studentul nu este mai mult de două-trei zile, sistemul se blochează. De aceea, acesta este un fals. (...) După ședința de guvern o să sun la organele competente, o să facem legătură cu colegii noștri din România și o să avem o claritate și o să vă dăm un răspuns clar pe această întrebare”, a precizat el.

Procurorii şi poliţiştii din România efectuează percheziţii într-un dosar care vizează înşelăciune, fals material în înscrisuri oficiale, fals informatic, uz de fals şi exercitarea fără drept a unei profesii sau activităţi.

Totul s-a întâmplat după ce mai mulţi medici au cerut Ministerului Sănătăţii din România recunoaşterea studiilor la Universitatea de Stat de Medicină şi Farmacie „Nicolae Testemiţanu” din Chişinău.

Procurorii români suspiciunea că studiile de rezidenţiat, care presupuneau prezența fizică obligatorie a medicilor rezidenţi la bazele clinice universitare nu au avut loc în realitate în condiţiile în care, pe perioada cursurilor de specializare, medicii rezidenţi se aflau în România, unde erau salarizaţi cu normă întreagă. 12 persoane urmează să fie duse la audieri, dacă vor fi depistate.

author-img_1

Ilie Gulca

Editor