Din primele momente ale invaziei rusești în Ucraina, Occidentul s-a mobilizat pentru a trimite ajutoare. De la bani şi armament, până la asistența umanitară.
În noul context, în care Statele Unite reduc drastic ajutorul pentru Ucraina, europenii promit că nu-i vor lăsa pe ucraineni de izbelişte şi vor încerca să suplinească asistenţa militară sau de altă natură care, până acum, venea de peste ocean.
În ultimii trei ani, Europa și Statele Unite au alocat Ucrainei, în total, 246 de miiarde de dolari Ucrainei. Potrivit datelor actualizate de Institutul pentru Economia Mondială, din Germania, Europa a ajutat Ucraina, până acum, cu 132 de miliarde de euro. Iar Statele Unite cu 114 miliarde. Din totalul de 246 de miliarde de euro, circa jumătate din bani o reprezintă ajutorul militar, relatează TVR Info.
Una dintre cele mai importante decizii privind asistența pentru Ucraina a venit în aprilie 2024. După luni de negocieri în Congres, a fost votat un ajutor economic şi militar american de 61 de miliarde de dolari.
Între realegerea lui Donald Trump în noiembrie 2024 şi transferul puterii pe 20 ianuarie 2025, administraţia preşedintelui democrat Joe Biden a acţionat pentru a-şi accelera ajutorul. A deblocat 20 de miliarde de dolari, cota sa dintr-un împrumut de 50 de miliarde promis de G7 şi care va fi finanţat din dobânda de la activele ruseşti îngheţate din cauza sancţiunilor internaţionale.
La cât se ridica ajutorul american?
Cifrele sunt conradictorii. În timp ce președintele Zelenski afirmă că ar fi vorba teoretic în total de 177 de miliarde de dolari, dintre care nici jumate nu ar fi ajuns la Kiev, sau cel puțin nu în instituțiile statului, Donald Trump susține că suma este mult mai mare: dublă. Și vrea să o recupereze.
Europenii au ajutat Ucraina atât prin mecanismele Uniunii Europene, cât și individual. Țara europeană non UE care îi susține pe ucraineni cel mai mult este Marea Britanie. Iar guvernul de la Londra a anunțat deja că ajutorul va continua, în pofida tensiunilor cu Statele Unite.
David Lammy, ministru de Externe, Marea Britanie: E absolut clar că parteneriatul nostru cu Ucraina este de neclintit. Ne-am angajat să dăm Ucrainei 3 miliarde pe an, atât timp cât este nevoie. Acest război continuă, curmă foarte multe vieţi. Ruşii duc împotriva Ucrainei un război de uzură. Trebuie să li se ţină piept, aliaţii şi ţările cu gândire corectă trebuie să le ţină piept.
La nivelul continentului european, britanicii sunt pe locul al doilea la capitolul asistență pentru Ucraina, cu 15 miliarde de euro. Pe primul loc se află Germania, care i-a ajutat pe ucraineni, până acum cu 17 miliarde de euro.
În termeni absoluți, Statele Unite rămân țara care a ajutat cel mai mult Ucraina, dar europenii, în ansamblu, au recuperat din diferență, mai ales începând cu 2023.