O echipă de fotbalişti din diaspora Republicii Moldova a reușit să impresioneze în competițiile din ligile de amatori din Paris şi au șanse reale de a ajunge în turul 3 al Cupei Franței. Pentru a reuşi să crească şi să obţină rezultate şi mai bune, sportivii spun că au nevoie de teren unde să se antreneze.
În inima Franței, un grup de prieteni, toţi cetăţeni ai Republicii Moldova, au format o echipă de fotbal, FC Moldavie. În ciuda provocărilor - lipsa unui teren şi a posibilităţilor financiare, ei au continuat să se antreneze cu multă perseverență, iar eforturile le-au fost răsplătite.
ANDREI ROTARU, fotbalist: „Fotbalul pentru oamenii din diaspora este o sursă de recreere, o sursă de a face un pic de mişcare, de a ieşi din monotomia de casă-muncă, muncă-casă. Vrem să ajungem anul acesta cât mai sus în Cupa Franţei. Deka am trecut două tururi şi sperăm să mai trecem două tururi”.
VITALIE TROIAN, fotbalist: „Suntem toţi din Moldova. Ne simţim bine. Sunt câteodată neînţelegeri în timpul meciului, însă se termină la sfârşit de meci”.
PETRU PANFIL, portar: „Jucăm fotbal din pasiune, însă la nivel mare. Jucăm în Cupa Franţei. Suntem calificaţi mai departe şi sperăm la rezultate cât mai bune”.
Clubul FC Moldavie a fost format în 2022, de către antreprenorul Ivan Cebanu, stabilit de mai mult timp în Franţa. Echipa este afiliată districtului Val de Marne.
IVAN CEBANU, fondatorul şi preşedintele echipei FC Moldavie: „Am participat în 2018 în primul campionat, care spre marea noastră mirare, noi l-am câştigat. Cupa se află în satul Codreni, raionul Cimişlia, pentru că erau mai mulţi băieţi de acolo din sat. Şi încă nu era echipa formată oficial. În primul rând, obiectivele sunt ca să ajungem cât mai departe. Să demonstrăm la toată lumea că moldovenii noştri pot, că se poate de făcut cu bani puţini”.
În sezonul abia încheiat, FC Moldavie a promovată într-o ligă superioară - Regional 2. Fotbaliştii visează să ajungă cât mai departe în Cupa Franței și să inspire alți tineri moldoveni să se alăture acestui proiect ambițios. Totuşi, cea mai mare provocare rămâne etapa a treia preliminară a Cupei Franței.
ANTONIN PANFIL, antrenor, FC Moldavie: „Noi moldovenii suntem luptători, de sine însuşi, după caracter, şi clar lucru că victoriile de motivează. Noi nu atragem atenţia la aspectul pentru pregătirea tehnică al jucătorilor, pentru că deja îi selectăm cu capacităţile date. Mai mult lucrăm la pregătirea tactică şi alte chestiuni de pregătire fizică”.