TV Network
Canalele TVR
Extern

Eugen Tomac: Am renunțat la cetățenia ucraineană pentru că voiam cetățenia Republicii Moldova

post-img
Premierul desemnat din România, Eugen Tomac

Premierul desemnat din România, Eugen Tomac, a explicat, luni, 8 iunie 2026, într-un interviu la Antena 3, că este cetățean român și moldovean. El a renunțat la cetățenia ucraineană deoarece își dorea foarte mult cetățenia moldovenească, iar Ucraina nu permite dubla cetățenie, scrie G4Media.

Tomac a povestit, cu lacrimi în ochi, și despre copilăria sa din satul Babele, aflat la 12 kilometri de granița cu România.

Eugen Tomac a confirmat că propunerea sa de ministru al Educației este Sorin Costreie, iar la Apărare a acceptat propunerea Dănuț Nicolaescu, actualul Ambasador al României la NATO. Guvernul propus de Tomac va avea trei vicepremieri – unul va fi ministrul Educației, ceilați se vor ocupa de economie și digitalizare.

Tomac a anunțat și că Luca Niculescu este propunerea sa pentru Externe. La Economie și Sănătate, Tomac spune că sunt mai multe opțiuni.

Teodor Dulceață este propunerea de ministru al Mediului iar Vladimir Ionaș a acceptat propunerea pentru portofoliul de la Ministerul Dezvoltării, a anunțat Eugen Tomac.

Citește și: Primarul orașului Odesa a rămas fără cetățenie ucraineană – ar fi avut și pașaport rusesc

Rectorul ASE, Nicolae Istudor, a acceptat să fie propunerea pentru Ministerul Agriculturii.

Îmi doresc ca la începutul săptămânii viitoare să mergem cu guvernul în Parlament”, a spus Tomac. 

El a exclus orice discuții cu AUR privind viitorul cabinet. „Nu am de ce să discut cu partide care votează împotriva interesului național al României”, a declarat Tomac. Nu a exclus, însă, categoric discuții cu parlamentari ai partidului extremist pentru a obține voturile de învestire în Parlament.

author-img_1

Svetlana Carțîn

Reporter