Un cetățean ucrainean în vârstă de 47 de ani a fost documentat în legătură cu frauda documentară. Cazul a fost consemnat în punctul de trecere a frontierei Leușeni. Șoferul a spus că a achitat 280 de dolari pentru dobândirea acestuia.
Potrivit Poliției de Frontieră, totul s-a întâmplat în seara zilei de ieri, în punctul de trecere a frontierei Leușeni.
Acesta s-a prezentat în calitate de șofer al unui mijloc de transport înmatriculat în Ucraina și a prezentat întregul set de documente necesare pentru a i se autoriza trecerea frontiera de stat.
Șoferul a prezentat polițiștilor de frontieră un permis de conducere pretins a fi emis de autoritățile din țara sa de origine. Având suspiciuni, documentul respectiv a fost verificat prin intermediul tehnicii din dotare, fiind depistate semne evidente de falsificare.
Prin urmare, persoana în cauză a declarat că a achitat 280 de dolari pentru dobândirea acestuia.
Conform procedurilor, documentul respectiv a fost ridicat și urmează să fie supus expertizei în laboratorul criminalistic al IGPF. Cercetările pe caz continuă în vederea elucidării tuturor circumstanțelor.