„Tot ce nu ne convine este Plahotniuc” pare să fie noul trend în materie de propagandă. Dacă Republica Moldova scade într-un index, gata, s-a întors automat anul 2018, cu tot cu costume gri, dosare selective și telecomanda de la instituții.
Gaig Vartanean, deputat în Blocul Alternativa, a declarat recent că Republica Moldova este condusă de un nou regim Plahotniuc. Acesta fost membru al Blocului Comuniștilor și Socialiștilor, pare să încurce epoca. Doar că acest „nou Plahotniuc” este unul foarte modern.
În europenii vorbeau despre captură, iar acum vorbesc despre aderare
Atât de modern, încât pe 25 iunie 2024 Uniunea Europeană a deschis oficial negocierile de aderare cu Republica Moldova. Serios acum: este probabil, primul regim oligarhic din istorie care vine cu screening pe capitole, negocieri de aderare și felicitări de la Bruxelles.
Hai să ne amintim totuși cum arăta originalul, nu parodia de azi. În iulie 2018, Parlamentul European spunea explicit că invalidarea alegerilor din Chișinău era un exemplu de stat capturat, vorbea despre deteriorarea standardelor democratice, despre instituții afectate politic și cerea suspendarea sprijinului macrofinanciar și bugetar. Asta era perioada în care Bruxellesul nu deschidea negocieri, ci ridica sprânceana și închidea robinetul.
Deci, când cineva spune „e exact la fel ca pe vremea lui Plahotniuc”, primul răspuns e foarte simplu: NU. Pentru că în 2018 europenii vorbeau despre captură, iar acum vorbesc despre aderare.
Mai departe. Observatorii internaționali nu au descris alegerile recente ca pe o relansare a regimului Plahotniuc. Din contra, organizațiile internaționale au declarat clar despre prezidențialele și referendumul din 2024 că au fost bine administrate, cu alternative reale pentru alegători, deși afectate de ingerință străină, dezinformare și avantaje de campanie care nu au oferit condiții pe deplin egale.
Despre parlamentarele din 2025, comunitatea internațională a spus că au fost competitive și că alegătorii au avut opțiuni politice clare, dar procesul a fost afectat de interferență străină, finanțare ilicită, atacuri cibernetice și dezinformare. În același timp, a criticat și deciziile luate chiar înainte de vot care au limitat posibilitatea unor remedii juridice efective. Cu alte cuvinte, DA, sunt probleme. Dar tabloul descris de observatori este unul de democrație sub presiune și cu greșeli interne, nu copia la indigo a regimului Plahotniuc.
Să trecem la indexul democrației. Da, sunt şi aici probleme. O parte din scădere vine tocmai din reacțiile de apărare împotriva agresiunii hibride, care, citite mecanic de metodologie, lovesc în indicatori precum pluralismul, libertatea media sau participarea politică.
Asta nu înseamnă că puterea trebuie scoasă din vitrină și declarată impecabilă. Nu. Când modifici reguli târziu, când iei decizii în ultimul moment, când lași loc de acuzații privind echitatea jocului, eşti taxat şi criticat. Numai că între „guvernarea are derapaje și ia uneori măsuri stângace” și „avem un nou regim Plahotniuc” este aceeași diferență ca între o frână care scârțâie și o mașină furată cu totul. Într-un caz ai probleme într-o democrație imperfectă și vulnerabilă; în celălalt caz ai concentrarea reală a puterii, justiție controlată politic, presiune sistemică pe instituții și sancțiuni europene.
Așa că data viitoare când auziți sloganul „Moldova a redevenit exact ca pe vremea lui Plahotniuc”, faceți un lucru revoluționar: comparați faptele, nu nostalgia propagandistică. În 2018, Parlamentul European vorbea despre captură de stat și suspendări. În ultimii doi ani, UE a deschis negocierile de aderare. Adevărul plictisitor, deci, inutil pentru propaganda spectaculoasă, este acesta: Moldova are probleme reale, dar comparația reflexă cu regimul Plahotniuc e mai degrabă o etichetă comodă decât o analiză serioasă.
Prețul carburanților rămâne legat și de cotațiile internaționale și de întreg lanțul comercial
La rubrica „Geopolitică la minut și orgoliu la tonă”, aflăm că strâmtoarea Hormuz nu se mai deschide prin negocieri, flote și tratative, ci prin simpla prezență a unui politician român la Istanbul, mai ales a Dianei Șoșoacă. Extraordinar. În ritmul ăsta, săptămâna viitoare rezolvăm și Canalul Panama cu un filmulet pe TIKTOK. Doar că, în lumea reală, Adunarea de la Istanbul a avut ca temă oficială pacea, justiția și generațiile viitoare, plus rezoluții despre pace, economie globală și mecanisme post-conflict, nu un buton roșu pentru traficul maritim din Golf.
Iar cu Hormuzul, povestea devine și mai frumoasă. Media a relatat că redeschiderea temporară a strâmtorii a apărut în contextul unui armistițiu și al negocierilor dintre SUA și Iran, cu rol de mediere al Pakistanului, nu ca efect al vreunui moment de inspirație personală consumat la tribună. Și, ca să fie tabloul complet, aceeași redeschidere a fost prezentată ca fiind condiționată și reversibilă. Cu alte cuvinte, nu vorbim despre o victorie diplomatică individuală, ci despre o criză regională tratată prin canale de negociere serioase.
Apoi vine episodul „România a avut un singur reprezentant”. Aici realitatea birocratică intră peste mitologia personală. Memorandumul Senatului pentru Istanbul enumeră o delegație română cu mai mulți membri, cu nume, funcții, comisii și secretari de delegație.
Nici partea cu rezerva strategică nu stă mai zdravăn în picioare. Ministerul Energiei a anunțat oficial în martie că gestionează stocuri de urgență de peste 2 milioane de tone echivalent petrol, cu un grad de realizare de peste 102%. Separat, ministrul Bogdan Ivan a spus că România are aproximativ 2,1 milioane de tone echivalent petrol în stocuri. Asta nu sună a „s-a golit rezerva”, ci a exact opusul. Statul român spune public că stocurile există și că sunt menținute peste pragul necesar.
Și mai avem mica fantezie administrativă: „Să scadă Ilie Bolojan preţul la benzină!”. De parcă premierul ar avea sub birou un buton pe care scrie „-2 lei la pompă”. În realitate, măsurile discutate și adoptate au fost de tipul reducerii accizelor, plafonării adaosurilor și limitării exporturilor. Asta arată clar că guvernul poate influența prețul prin taxe și reguli temporare, dar nu îl comandă ca pe playlistul din mașină. Prețul carburanților rămâne legat și de cotațiile internaționale și de întreg lanțul comercial.
Sună spectaculos, merge în postări, poate ține și de un live. Numai că, atunci când te uiți în documente și în știrile serioase, rămâne doar vechea problemă românească: multă poză, puțin adevăr.
Alegerile pentru Adunarea Populară sunt blocate din cauză că legislația regională intră în conflict cu prevederile Codului electoral
Mergem şi la Comrat ca să analizăm „Cum transformi un tabel în lovitură de stat”. Unii au văzut niște propuneri discutate public despre Codul electoral și au anunțat imediat sfârșitul autonomiei găgăuze.
Povestea era frumoasă, dramatică, numai bună pentru Telegram. Chipurile, Parlamentul ar fi ascuns un proiect prin care CEC-ul de la Chișinău pune mâna pe alegerile regionale din Găgăuzia. Numai că propaganda s-a împiedicat, iar de un detaliu scandalos: realitatea. Nu a fost depus niciun asemenea proiect. Era vorba doar despre propuneri discutate în cadrul audierilor publice, iar Comisia Electorală Centrală a negat că ar exista vreo inițiativă legislativă care să-i dea puterea de a organiza toate alegerile regionale din autonomie. Problema reală nu dă bine în propagandă.
Alegerile pentru Adunarea Populară sunt blocate de luni bune, deoarece legislația regională intră în conflict cu prevederile Codului electoral al Republicii Moldova, iar autonomia nu are o autoritate electorală funcțională. Asta au spus și cei implicați direct în discuții: există divergențe între normele de la Comrat și legislația națională, iar un grup de lucru cu cei de la CEC şi din Adunarea Populară a Găgăuziei ar trebui să le armonizeze pentru ca cei peste 100 de mii de alegători din autonomie să poată vota legal. Deci, nu „Chișinăul fură Găgăuzia”, ci cineva a lăsat în urmă un asemenea haos juridic încât acum și normalitatea are nevoie de traducător.
Și aici intră propaganda rusă, cu finețea unei uși trântite în miez de noapte. Ea nu vine să rezolve blocajul. Vine să-l umfle și să-l vândă drept dovadă că statul moldovean e dușmanul de serviciu al Găgăuziei. Iar serviciile secrete descriu exact mecanismul. Susținerea actorilor politici aflați sub control direct sau indirect al Federației Ruse, fabricarea mai multor crize deodată, atacuri informaționale de amploare și conturarea unui pol regional de putere în Unitatea Teritorial Autonomă Găcăuzia, loial factorului rus.
În evaluarea sa privind influența rusă, Serviciul de Informatii și Securitate vorbește explicit despre amplificarea tendințelor radicale și a riscurilor separatiste în sudul Republicii Moldova, despre retorica anti-Chișinău, anti-UE și despre ideea unor aşa zise „referendumuri” privind politica externă a Găgăuziei. Adică, exact rețeta pe care o știm pe dinafară. Întâi inventezi că vine centrul să ia autonomia, apoi strigi că Europa e de vină, iar ulterior te prezinți drept salvator cu accent moscovit și grijă subită pentru democrație. E ca și cum ai sparge geamul, ai porni alarma și apoi ai țipa primul că blocul este în pericol. Așa că, data viitoare când auziți că „Chișinăul a pornit războiul electoral împotriva Găgăuziei”, întrebați simplu: unde este proiectul?
Pentru că, deocamdată, proiectul există doar în imaginația propagandei și în fabrica ei de panică. Găgăuzia are nevoie de alegeri curate, reguli clare și lideri serioși, nu de actori politici care confundă autonomia cu o franciză a Kremlinului. Pentru că nu Chișinăul confiscă Găgăuzia. Propaganda rusească încearcă să-i confiște realitatea.
