Republica Moldova marchează astăzi, 27 aprilie, Ziua Drapelului de Stat. Tricolorul a fost desemnat oficial ca steag național pe 27 aprilie 1990 de către deputații primului Parlament, fiind arborat în aceeași zi pe clădirea forului legislativ.
Pe 27 aprilie 1990, au fost adoptate primele acte legislative, Drapelul de Stat, și tot în această zi, a fost ales în funcția de președinte al Sovietului Suprem, Mircea Snegur. În aceeași zi, a fost aprobată trecerea la fusul orar european.
Ziua este marcată printr-un șir de evenimente oficiale. Manifestările au debutat în prima parte a zilei cu ceremonia de arborare a tricolorului în fața sediului Guvernului.
La eveniment au participat președintele Parlamentului, Igor Grosu, alături de reprezentanți ai instituțiilor statului.
După Unirea Principatelor Române (Moldova și Muntenia) în 1859, Tricolorul a devenit drapelul de stat al României, iar după Marea Unire din 1918 - al României Mari, care includea Basarabia. Tricolorul a fost recunoscut de Sfatul Țării la 2 decembrie 1917 ca drapel al Republicii Democratice Moldovenești (Basarabia).
Ziua Drapelului de Stat a fost instituită de Parlamentul de la Chișinău la 23 aprilie 2010. În 2012, cu prilejul Zilei Drapelului de Stat al Republicii Moldova, marcată pentru a treia oară, în Piața Marii Adunări Naționale din Chișinău, pe un catarg de 30 de metri înălțime, a fost arborat un drapel imens, cu dimensiunile de 7×3,5 metri, în cadrul unei ceremonii solemne.
Drapelul de Stat al Republicii Moldova este un simbol oficial major al suveranității şi independenței Republicii Moldova. Reprezintă o pânză dreptunghiulară, cu proporția dintre înălțimea și lungimea pânzei de 1:2, tripartită vertical egal, în culorile albastru, galben şi roşu, și având în mijlocul câmpului galben imaginea Stemei de Stat a Republicii Moldova, a cărei lățime constituie 1/5 din lungimea drapelului.