Social

Automobile moderne, inclusiv hibride, oferite școlilor profesionale pentru instruirea elevilor

video

Elevii din învățământul profesional tehnic pot studia tehnologiile auto de ultimă generație. 11 automobile moderne, dintre care 10 hibride, au fost oferite școlilor pentru instruire practică și îi vor ajuta pe viitorii mecanici să lucreze direct pe sisteme folosite în industria auto pentru a deveni buni specialiști.

Automobilele vor ajunge la 10 instituții de învățământ profesional tehnic care formează specialiști în domeniul electric și electronic auto.
Valoarea automobilelor este de 145 de mii de euro.

LIUDMILA STIHI, secretar de stat, Ministerul Educației și Cercetării al Republicii Moldova: Sunt 11 autoturisme. Ele au fost testate, au fost verificate, astfel încât să corespundă tuturor cerințelor pentru procesul educațional și vor fi distribuite acelor instituții care au această meserie în programele lor.


VERONICA TALPĂ, director, Școala profesională din Ungheni: Pe lângă automobile, am beneficiat de scule și alte bunuri care au dotat, de fapt, atelierul nostru. Este vorba de obiecte de ultimă oră, pe care noi nu le avem.


Cadrele didactice au participat la instruiri organizate de specialiști din domeniul auto.


IGOR DANI, reprezentant, atelier de automobile: Instruirile au durat doi ani de zile și au fost divizate în blocuri a câte patru zile, adică de patru ori câte patru zile.


VEACESLAV CREȚU, director, Şcoala profesională din Florești: Tehnologiile în domeniul auto se dezvoltă. Observăm cât de rapid se trece de la un tip de combustibil la alt tip de combustibil și acum necesitatea de întreținere este una înaltă.


Donația face parte din proiectul Consolidarea sistemului de educație profesională tehnică în Moldova, lansat în 2008 și ajuns la a cincea etapă.


AURELIA VARTIC, manager de proiect: Scopul integral al proiectului este de a susține instituțiile de învățământ profesional tehnic în formarea viitorilor specialiști care să corespundă cerințelor angajatorilor.


Proiectul este implementat de Asociația Obștească Educație pentru Dezvoltare, cu sprijinul Fundației Servicii de Dezvoltare din Liechtenstein. Din aprilie va începe etapa a șasea.


NADEJDA BURCIU, director de țară, Biroul Liechtenstein Development Service: Bugetul o să fie practic de 2 milioane de euro în următorii patru ani, cu dotări, laboratoare și materiale de predare, holistic, în câteva instituții.


Noua etapă va include și consolidarea disciplinelor generale, precum matematica, fizica și chimia.

author-img_1

Gabriela Suleac

Reporter