Cetăţenii Republicii Moldova care au revenit de peste hotare şi şi-au înfiinţat o afacere acasă, sau rudele lor apropiate, pot primi finanţări nerambursabile de până la 750 mii lei din partea statului. Oportunitatea este oferită de Programul PARE 1+2, gestionat de Organizația pentru Dezvoltarea Antreprenoriatului. Cei care sunt interesaţi de această facilitate pot depune proiectele de săptămâna viitoare.
"PARE 1+2" este continuarea programului "PARE 1+1" care s-a dovedit a fi un bun instrument guvernamental pentru dezvoltarea afacerilor în Republica Moldova. Noul program oferă sprijin financiar inclusiv pentru dezvoltarea afacerilor create de basarabenii care au locuit o perioadă în străinătate dar au revenit acasă.
SERGIU GAIBU, ministrul Economiei: "Venim cu componenta doi pentru toţi cei care au realizat prima parte să obţină un grant dublu. Este vorba de 500 de mii de lei, comparativ cu prima tranşă de 250 de mii de lei, având o contribuţie exact ca în prima tranşă, exact de 250 de mii. Deja pentru un leu pe care îl investeşte antreprenorul, va obţine doi lei din partea Guvernului."
Organizaţia pentru Dezvoltarea Antreprenoriatului a simplificat mult procedura pentru accesarea acestui program. Acum beneficiarii pot, chiar, solicita consultanţă specialiştilor pentru elaborarea planurilor de afaceri. Ideea vine după ce reprezentanţii organizaţiei au remarcat diverse probleme la întocmirea cererilor pentru accesarea finanţărilor nerambursabile.
MARIN GHENCIU, vicedirector, Organizaţia pentru Dezvoltarea Antreprenoriatului: "Noi am eliminat o serie de documente, deci procesul de aplicare este mult mai simplu. Nu mai necesită acele documente de la organele de stat fiind că noi am integrat deja programa noastră cu programa Agenţiei de Guvernare Electronică ceea ce ne facilitează nouă accesul la informaţiile care erau cerute anterior."
Beneficiii vor aplica la programul PARE 1+2 online. Nu vor fi considerate eligibile pentru finanţare tranzacţiile imobiliare, activităţile de consultanta juridică, vânzarea de armament sau producţia în domeniul tutunului sau alcoolului. Perioada de implementare a proiectului este de trei ani. În acest sens, din bugetul de stat vor fi alocate peste 30 de milioane de lei, anual.