TV Network
Canalele TVR
Extern

Statul Major ucrainean anunţă că ”deţine” în continuare Bahmutul, după ce Prigojin a proclamat cucerirea orașului

post-img
Ucraina

Armata ucraineană anunţă că ”deţine” în continuare oraşul Bahmut, după ca şeful grupului paramilitar Wagner Evgheni Prigojin a revendicat cucerirea primăriei oraşului, relatează AFP, citată de News.ro.

Bahmutul, un oraş cu 70.000 de locuitori înainte de război, este teatrul unor confruntări armate extrem de violente, de luni de zile.

”Inamicul şi-a continuat neîncetat asaltul la Bahmut. Însă apărătorii ucraineni deţin cu curaj oraşul şi resping numeroase atacuri inamice”, a anunţat duminică, într-o postare pe Facebook, Statul Major ucrainean.

”Bahmut, Avdiivka şi Mariinka rămân în centrul ostilităţilor”, a anunţat într-un raport, luni dimineaţa, Statul Major.

”Inamicul nu-şi încetează asalturile la Bahmut, încercând să preia complet controlul. Militarii noştri au respins peste 20 de atacuri inamice”, precizează Statul Major ucrainean.

Grupul paramilitar rus Wagner a revendicat luni cucerirea Primăriei Bahmut, apreciind că această cucerire înseamnă controlarea oraşului ”în sens legal”.

”În sens legal, Bahmutul a fost cucerit. Inamicul este comasat în zonele de vest”, a anunţat într-o postare pe Telegram şeful Wagner Evgheni Prigojin.

El apare într-o înregistrare video agitând un steag rusesc cu o inscripţie în onoarea lui Vladlen Tatarskii, un blogger militar rus, un aprig apărător al ofensivei ruse în Ucraina, ucis duminică în explozia unei bombe.

Acest atentat, într-o cafenea, în centrul istoric al oraşului rus Sankt Petersburg, s-a soldat cu 25 de răniţi, potrivit autorităţilor.

”Comandanţii unităţilor care au cucerit primăria şi tot centrul se vor duce să ridice acest drapel”, a anunţat Evgheni Prigojin.

”Asta a întreprinderea militară privată Wagner, ăştia sunt oameni care au cucerit Bahmutul. Din punct de vedere juridic, oraşul este al nostru”, clamează el.

Bahmutul, un oraş cu 70.000 de locuitori înainte de război, este teatrul unor confruntări armate extrem de violente, de luni de zile.

author-img_1

Svetlana Carțîn

Reporter