„M-am bucurat s-o salut la Chișinău pe Președinta Parlamentului European, Roberta Metsola, și să participăm, alături de cetățenii noștri, la Adunarea „Moldova Europeană”, a scris șefa statului pe Facebook.
„Din numele tuturor cetățenilor, i-am mulțumit Președintei Metsola pentru sprijinul pe care legislativul european l-a acordat Republicii Moldova de-a lungul timpului.
Și moldovenii, și Uniunea Europeană - împreună ne dorim și muncim pentru a aduce Europa acasă și a garanta parcursul european ireversibil al țării noastre. Parlamentul Uniunii Europene a fost întotdeauna de partea cetățenilor noștri, iar astăzi am primit asigurări că Moldova este așteptată în marea familie europeană și vom beneficia de toată susținerea”, a declarat președintele Republicii Moldova, Maia Sandu.
Potrivit, președintei Maia Sandu, Moldova europeană înseamnă o țară liberă și prosperă pentru toți oamenii Moldovei, pentru părinții noștri și copiii noștri.