Justiție

Un fost judecător și un intermediar, condamnați pentru comiterea traficului de influență

post-img
Un fost judecător și un intermediar, condamnați pentru comiterea traficului de influență
Sursa foto: Bigstock

Judecătorul ar fi pretins 15 000 dolari de la conducătorul unui agent economic pentru a influența colegi de-ai săi să adopte o soluție favorabilă într-un litigiu civil, acesta fiind reținut în momentul primirii celei de-a doua tranșe din suma inițial pretinsă, în total fiind primite 11 000 dolari din cei 15 000 dolari pretinși.

Potrivit Procuraturii Anticorupție, cauza penală respectivă a fost pornită în luna martie 2021, în baza autosesizării.

Într-un alt episod, susținând că are influență asupra procurorilor, magistratul a pretins de la conducătorul aceleiași companii 1000 dolari pentru a interveni la adoptarea unei decizii într-un proces penal care ar avantaja interesele respectivului agent economic. Magistrata a fost reținută în flagrant împreună cu cel care i-a oferit banii. Ambii au fost puși sub învinuite pentru două episoade de trafic de influență.

Urmărirea penală a durat 2,5 luni, iar judecarea cauzei a durat mai bine de 2 ani, inculpații nerecunoscându-și vina de comiterea faptei incriminate.

Astfel, prin sentință din 14 martie 2024, instanța a recunoscut vinovați inculpații de comiterea infracțiunii de trafic de influență, stabilindu-i judecătorului o pedeapsă sub formă de închisoare pe un termen de 5 ani, cu suspendarea condiționată a executării pedepsei cu închisoarea pe un termen de 4 ani, fiind confiscați în contul statului de la condamnată suma de 10 000 dolari, ca bani rezultați din infracțiune, cu privarea de dreptul de a ocupa anumite funcții publice pe un termen de 5 ani din momentul executării pedepsei principale.

Celui de-al doilea inculpat, fiindu-i stabilită o pedeapsă sub formă de închisoare pe un termen de 5 ani, cu suspendarea condiționată a executării pedepsei cu închisoare pe un termen de 4 ani, cu privarea de dreptul de a ocupa anumite funcții publice pe un termen de 5 ani din momentul executării pedepsei principale.

Totodată, corpurile delicte, mijloacele bănești în mărime de 1 000 dolari , au fost trecute în contul statului.

author-img_1

Svetlana Carțîn

Reporter