Guvernul de la Chișinău și Ministerul Apărării trebuie să desfășoare mai multe acțiuni pentru a readuce încrederea în Armata Națională după scandalul de spionaj în care ar fi fost implicat fostul șef al Marelui Stat Major Igor Gorgan. De această părere este expertul în studii de securitate de la București Cristian Barna. Opinia a fost exprimată în cadrul emisiunii „Impact Global” de la TVR MOLDOVA.
„Evident că faptul că acest scandal a fost descoperit este un prim pas foarte important înainte. Eu, dacă mă gândesc la primul lucru care ar trebui făcut, ar trebui să fie foarte mult diseminate reverberațiile acestui scandal pentru ca populația să înțeleagă faptul că oameni precum Gorgan sunt niște oameni ostili Republicii Moldova și fideli Federației Ruse. De obicei, cam așa se întâmplă. Din punct de vedere a actualei poziții, dacă e să plecăm de la poziția pe care domnul Gorgan o avea în momentul de față, este de, cum spune americanul, să limităm daunele. Adică să vedem exact ce a putut face omul acesta în calitate de șef al securității biroului UNHCR Moldova. Cu ce informații a intrat în contact, ce a făcut în ultima perioadă și, bineînțeles, să se obțină și să se identifice soluții de anihilare a lucrurilor pe care el le-a făcut în această calitate și de protecție eventuală a oamenilor care au intrat în colimatorul lui și al Serviciului de Informații Militare a Federației Ruse. Raportat la fosta lui poziție, este clar, îl auzeam pe domnul Mihai Isac înainte să intru în emisie, este clar că Guvernul Republicii Moldova, Ministerul Apărării Naționale din Republica Moldova trebuie să facă, acesta este un prim pas, dar trebuie să facă mult mai mulți pași și importanță în care să demonstreze orientarea non-Federația Rusă și lipsa de angajament sau lipsa de orice fel de toleranță pentru personae care anterior au fost în relații apropiate cu Armata Federației Ruse și care ar putea să fie un al doilea, un al treilea, un al patrulea Gorgan”, a declarat expertul de la București.
Cristian Barna mai susține că în acest moment în Armata Națională ar fi necesară o procedură de vetting sau pre-vetting pentru a stabili dacă mai sunt oameni loiali rușilor.
„Ar trebui, așa cum sunt oarecum familiarizat cu faptul că în Republica Moldova se face un proces de vetting sau de pre-vetting pentru justiție, cred că o campanie publică care să demonstreze și niște criterii foarte clare care să demonstreze că se face un astfel de proiect sau proces de vetting și în Armata Republicii Moldova, în care să restabilească și încrederea populației că Armata Republicii Moldova nu este controlată de Serviciul de Informație Militar Rus, ceea ce, vrând, nevrând, având în vedere conexiunile unor militari mai tineri sau mai în vârstă, de preferință discutăm de cei mai în vârstă cu școlile militare din Federația Rusă, a existat această, să spunem, cel puțin, îndoială că aceștia ar lucra în continuare cu Federația Rusă. Deci eu zic că aceste două părere sunt, practic, calcularea daunelor și limitarea daunelor pe care Gorganul i-a făcut atât încă fosta lui calitate de Șef al Armatei Naționale a Republicii Moldova, de văzut ce a putut el să transmită, ce știa el, ce fel de reforme, ce fel de activități s-au derulat în perioada mandatelor sale și, eventual, cu cine a colaborat după ce sau în perioada în care nu a mai deținut aceste mandate de Șef al Armatei Naționale”, a adăugat Barna.