Centrul European al Consumatorului din Republica Moldova, Inspectoratul de Stat pentru Supravegherea Produselor Nealimentare şi Protecţia Consumatorilor au lansat o campanie de informare a cetăţenilor despre drepturile lor de consumatori. Acțiunea face parte dintr-un proiect mai amplu de informare lansat la începutul acestui an, care să le acorde cetăţenilor instrumentele necesare pentru a-şi cunoaşte drepturile şi modul prin care şi le pot revendica.
Acţiunea îşi propune să-i ajute pe cetăţeni să facă alegeri mai bune atunci când achiziţionează produse sau servicii. A fost lansat și un chestionar al consumatorului, prin intermediul căruia se vor colecta date pentru a stabili nivelul de cunoaştere de către cetăţeni a drepturilor pe care le au în calitate de consumatori.
TATIANA FRUNZĂ, şef, Direcţia Informarea Consumatorului şi Mediului de Afaceri: „Ca şi consumator, recomandările inspectoratului sunt: în primul şi în primul rând, să achiziţionăm un produs din magazin autorizat, neapărat să citim eticheta, în cazul în care este eticheta, să solicităm acea instrucţiune şi neapărat să fie în limba română, cum prevede legislaţia în vigoare. Mai trebuie să atragem atenţia, dacă cumpărăm jucării, să fie pentru vârsta copilului neapărat şi să păstrăm bonul de casă.”
MIHAELA PASCAL, director executiv, Centrul European al Consumatorului: „Vom discuta cu fiecare consumator. O să încercăm să le explicăm drepturile pe care le au atunci când achiziţionează produse sau servicii, inclusiv prin intermediul comerţului electronic. Să-i informăm despre modalitatea prin care Centrul European al Consumatorului poate să-i sprijine şi despre instituţiile unde se pot adresa atunci când se simt lezaţi în drepturile lor.”
Campania are loc în cadrul proiectului "Consolidarea cadrului de protecţie a consumatorului în Republica Moldova", implementat de Centrul Analitic Independent Expert-Grup, în parteneriat cu Institutul pentru Politici şi Reforme Europene, cu sprijinul Uniunii Europene şi Fundaţia Soros Moldova.