Economic

FOTO. Satul European: Trei instituții publice din satul Cotovscoe, UTA Găgăuzia au fost eficientizate energetic

post-img
Satul European
Sursa foto: tvr

Primăria, gimnaziul și grădinița din satul Cotovscoe, UTA Găgăuzia au fost eficientizate energetic. Lucrările au fost efectuate în cadrul Programului „Satul European” și au costat 2,4 milioane de lei (120 de mii de euro), transmite MOLDPRES.

Ca rezultat al proiectului, au fost instalate sisteme fotovoltaice la fiecare dintre cele trei instituții, contribuind astfel la protecția mediului și reducerea consumului de energie.

Trei instituții publice din satul Cotovscoe, UTA Găgăuzia au fost eficientizate energetic

Potrivit Oficiului Național de Dezvoltare Regională și Locală (ONDRL), prin Programul „Satul European” au fost aprobate opt proiecte de eficientizare energetică. Proiectul din Cotovscoe este cel de-al treilea, finalizat cu succes.

Trei instituții publice din satul Cotovscoe, UTA Găgăuzia au fost eficientizate energetic

Totodată, alte 24 de proiecte de instalare a sistemelor de producere și furnizare a energiei folosind resurse regenerabile, vor fi implementate prin programul „Satul European Expres”, până la sfârșitul anului curent.

Trei instituții publice din satul Cotovscoe, UTA Găgăuzia au fost eficientizate energetic

author-img_1

Cristina Popescu

Reporter