Denis Vieru și Petru Pelivan au revenit acasă cu medaliile cucerite de la Campionatul European de Judo. Sportivii au fost întâmpinați cu mult fast la Aeroportul Internațional Chișinău, unde a răsunat muzica de fanfară. Pentru aurul și bronzul obținut, cei doi vor fi premiați, la finele anului, cu 120 și, respectiv, 90 de mii de lei, din partea ministerului Educaţiei.
Muzica de fanfară s-a auzit în tot aeroportul când lotul național de judo al Republicii Moldova a apărut în fața susținătorilor veniți în număr mare să-i întâmpine pe sportivi cu flori și îmbrățișări. În centrul atenției a fost Denis Vieru, care a devenit, în premieră, campion european la seniori. Liderul mondial în categoria de 66 de kilograme a obținut patru victorii și a fost recompensat cu aurul continental.
DENIS VIERU, judocan: „De la ultimul Campionat European la care am luat aurul a trecut ceva timp. Chiar mi-am dorit, într-adevăr, mi-am dorit aurul. E o medalie mult așteptată. Cele mai importante medalii, cu siguranță, abia urmează."
Iar Petru Pelivan a cucerit bronzul, în limitele categoriei de 73 de kilograme. În finala mică, judocanul s-a confruntat cu un alt reprezentant al Republicii Moldova – Adil Osmanov, pe care l-a învins printr-un ippon.
PETRU PELIVAN, judocan: „Nu pot să spun că a fost plăcut, deoarece era clar că cineva va rămâne fără medalie. - E cea mai importantă medalie pentru tine de până acum? – Cred că da. – Ce faci cu ea, unde o pui? – La colecție."
ADIL OSMANOV, judocan: „Acest Campionat European mi-a oferit o lecție importantă. Voi face anumite concluzii și voi merge mai departe."
Și în clasamentul general, Republica Moldova a urcat pe podiumul de premiere. Lotul pregătit de Valeriu Duminică s-a clasat pe a treia poziție din 45 posibile. Doar Azerbaidjan și Franța au acumulat mai multe medalii.
VALERIU DUMINICĂ, antrenor: „Cred că este cel mai răsunător rezultatul din cariera mea de antrenor, dar și al Federației de Judo la un Campionat European de Seniori. Dar, eu nu sunt mulțumit la o sută de procente. Același Pelivan Petru putea mai mult, Adil Osmanov putea mai mult, la fel și Latișev Mihail și Radu Izvoreanu."
Pentru performanțele înregistrate, Denis Vieru și Petru Pelivan se vor bucura de premii în bani din partea Ministerului Educației și Cercetării.
SERGIU GURIN, secretar de stat, Ministerul Educaţiei şi Cercetării, Republica Moldova: „Pentru medalia de aur va fi un premiu unic, oferit la final de an, în valoare de 120 de mii de lei, iar pentru medalia de bronz vom premia cu 60 de mii de lei."
Peste o săptămână, lotul național de judo va pleca în Japonia, pentru un stagiu de pregătire. Va urma evoluția la Grand Slam-ul de la Tokyo, programat în luna decembrie. Până atunci, însă, pentru câțiva sportivi, cu vârsta de până la 23 de ani, este planificată participarea la Campionatul European de Tineret, care va avea loc în Germania, peste zece zile.