După ce premierul Dorin Recean a anunțat despre demisia a trei miniștri din Guvernul pe care îl conduce, doi dintre ei au postat mesaje pe paginile lor de socializare.
Ministrul demisionar al Afacerilor Interne, Ana revenco a scris pe pagina sa de Facebook: „A fost o onoare să servesc țara în calitate de ministru de interne.
Mulțumesc pentru încrederea acordată!
Mulțumesc echipei afacerilor interne pentru că a avut curajul ca, împreună, să înfruntăm războiul cu toate amenințările lui, să păstrăm liniștea și stabilitatea în țară și să rezistăm în fața crizelor multiple.
Onorată să servesc Patria oriunde m-aș afla!”
Și ministrul demisionar al Infrastructurii și Dezvoltării Regionale, Lilia Dabija a reacționat la fel pe pagina de Facebook.
„Dragi colegi și prieteni, Funcția mea în calitate de Ministru al Infrastructurii și Dezvoltării Regionale a luat sfârșit. Nu știu dacă există sufciente cuvinte ca să-mi exprim gratitudinea față de echipa mea, cu care am muncit zi de zi ca să aducem Europa, aici, la noi acasă.
Și nu, nu exagerez: am depus efortul ca în toate domeniile noastre de activitate să facem progrese: drumuri, poduri, dezvoltare regională și locală, construcție, apă și sanitație. Nu este un caz că domeniile acestui minister sunt primele din cele 20 de activități ale Guvernului.
Îi doresc succes viitorului ministru, care va avea mult de lucru, dar cu o astfel de echipă, nimic nu este imposibil.
Vă mulțumesc, dragi prieteni!”, a scris Lilia Dabija.