Bugetul asigurărilor sociale pentru anul viitor va fi unul dintre cele mai mari de până acum și va ajunge la 51,4 miliarde de lei, ceea ce reprezintă aproximativ 13% din PIB, a anunțat directorul Casei Naționale de Asigurări Sociale (CNAS), Elena Țâbârnă.
„Este unul dintre cele mai mari bugete de până acum și avem un buget de 51,4 miliarde de lei. Este 13% din PIB și este un buget destul de generos”, a declarat Elena Țâbârnă.
Potrivit acesteia, bugetul pentru anul viitor prevede o indexare de 6,8%, calculată în baza indicatorilor economici din luna noiembrie. În acest sens, în buget sunt prevăzute circa 1,7 miliarde de lei pentru acoperirea indexării tuturor tipurilor de prestații sociale.
Directorul CNAS a precizat că indexarea se va aplica pensiei pentru limită de vârstă, pensiei de dizabilitate, pensiei de urmaș, pensiilor militarilor, dar și alocațiilor sociale de stat.
„Alocațiile sociale de stat sunt destinate persoanelor care nu au realizat un stagiu minim de cotizare de 15 ani și reprezintă 50% din pensia minimă pentru limită de vârstă”, a explicat Elena Țâbârnă.
„În urma indexării, pensia minimă pentru limită de vârstă va crește de la 3.055 de lei la 3.263 de lei. Totodată, pentru persoanele cu un stagiu de cotizare de minimum 40 de ani, pensia minimă specială va ajunge, din 1 aprilie anul viitor, la 3.524 de lei, față de 3.300 de lei în prezent”.
Elena Țâbârnă a mai menționat că statul garantează pensia minimă doar persoanelor care au realizat cel puțin 34 de ani de stagiu de cotizare, iar în cazul unui stagiu mai mic, dar de minimum 15 ani, pensia garantată se stabilește proporțional cu anii lucrați.
Referindu-se la posibilitatea completării stagiului de cotizare, șefa CNAS a declarat că persoanele pot încheia contracte individuale de asigurări sociale, valoarea acestora fiind de aproximativ 20.500 de lei pentru un an.
Totodată, aceasta a reamintit că stagiul minim de cotizare în Republica Moldova este de 15 ani, iar în cazul persoanelor care au activat și în alte state, stagiul este totalizat în baza acordurilor internaționale semnate.
În ceea ce privește concediile de maternitate și îngrijire a copilului, Elena Țâbârnă a subliniat că acestea se includ în calculul stagiului de cotizare pentru pensia pentru limită de vârstă, însă nu sunt luate în considerare la stabilirea pensiei de carieră lungă.
„În 2026, indemnizația unică la nașterea copilului va ajunge la 21.886 de lei, aproape dublu față de suma acordată anterior. Indemnizația se dublează sau se triplează în cazul nașterii gemenilor sau tripleților”, a menționat directorul CNAS.
„De asemenea, statul va continua să acorde 1.000 de lei lunar pentru îngrijirea copilului până la vârsta de 2 ani, iar pentru familiile în care părinții sunt angajați, indemnizația pentru îngrijirea copilului până la 3 ani va fi calculată din salariul cel mai mare al familiei”.
„Tăticii sunt încurajați să beneficieze de cele 15 zile de concediu paternal, plătite integral de Casa Națională de Asigurări Sociale”, a mai precizat Elena Țâbârnă.