Comisia Europeană a propus extinderea a patru coridoare europene de transport pe teritoriul Ucrainei și Republicii Moldova. Uniunea Europeană a salutat decizia autorităţilor de la Kiev de a da curs recomandărilor de desemnare a unui procuror anticorupţie. Iar premierul Ungariei, a declarat că ţara sa va aplica decizia Uniunii Europene privind reducerea consumului de gaz, în pofida daunelor economice. Sunt ştiri pe care vă invit să le urmăriţi în rubrica Europa Azi
EXTINDEREA CORIDOARELOR EUROPENE DE TRANSPORT
Comisia Europeană a propus excluderea Rusiei și Belarusului din Rețeaua Transeuropeană de Transport şi extinderea a patru coridoare europene de transport pe teritoriul Ucrainei și Republicii Moldova, inclusiv spre porturile Mariupol și Odesa. În cazul R. Moldova, este vorba de extinderea legăturii feroviare din România spre Chișinău și mai departe, spre Odesa. Potrivit executivului european, pe fondul războiului ruso-ucrainean, îmbunătățirea legăturilor rutiere și feroviare cu țările vecine, partenere ale Uniunii Europene a devenit extrem de importantă. Propunerea Comisiei e menită să îmbunătăţească inclusiv schimburile economice și legăturilor rutiere dintre Ucraina şi Republica Moldova. Iniţiativa urmează a fi dezbătută în Parlamentul European.
U.E. SALUTĂ PROGRESELE UCRAINEI
Uniunea Europeană a salutat decizia autorităţilor de la Kiev de a desemna un procuror anticorupţie. A fost şi una dintre recomandările Uniunii Europene făcute la începutul acestei luni când Ucrainei i-a fost acordat statutul de candidat la aderare la blocul comunitar. Numirea în funcţia de procuror anticorupţie a experimentatului jurist Oleksandr Klimenko este o decizie care confirmă aspiraţiile de integrare europeană a Ucrainei, a declarat ambasadorul UE la Kiev, Matti Maasikas. El a subliniat că numirea procurorului anticorupţie reprezintă o davadă în plus că autorităţile de la Kiev îşi respectă angajamentele pe termen lung faţă de partenerii săi europeni privind progresele în lupta anticorupţie.
UNGARIA ÎŞI VA REDUCE CONSUMUL DE GAZ
Premierul Ungariei, Viktor Orban, a declarat azi în timpul unei vizite oficiale în Austria că ţara sa va aplica decizia Uniunii Europene privind reducerea consumului de gaz. După o întâlnire cu cancelarul austriac Karl Nehammer, şeful guvernului de la Budapesta a recunoscut că decizia dăunează Ungariei, care e foarte dependentă de gazul rusesc. El a precizat însă că guvernul pe care-l conduce se va strădui să reducă în aşa fel consumul de gaz încât să provoace cât mai puţine pagube ţării sale. Ungaria e singurul stat al UE care s-a împotrivit planului adoptat marţi de miniştrii europeni ai energiei, privind reducerea voluntară a consumul de gaz cu 15 la sută până la sfârşitul lunii martie a anului viitor. Măsura e menită să reducă dependenţa UE de gazul rusesc.