Actualitate

CSE a dispus un șir de proceduri pentru asigurarea cetățenilor R. Moldova cu acte de călătorie și energie electrică

post-img
Comisia pentru Situații Excepționale
Sursa foto: gov.md

Agenția Servicii Publice va organiza procedura de achiziție de urgență pentru procurarea blanchetelor de pașapoarte, a laminatului holografic securizat și a serviciilor software, necesare pentru producerea actelor de identitate. O decizie în acest sens a fost aprobată, astăzi, în cadrul ședinței Comisiei pentru Situații Excepționale, prezidată de premierul Natalia Gavrilița.

Astfel, decizia din 18 mai 2022 privind prelungirea valabilității pașapoartelor cu termen expirat pentru cetățenii R. Moldova va fi aplicată atât în raport cu autoritățile Republicii Moldova, cât și cu țările care au confirmat prevederile Dispoziției CSE în acest sens. 

Lista statelor va fi publicată pe site-ul Ministerului Afacerilor Externe și Integrării Europene.      

În cadrul ședinței de astăzi, membrii CSE au mai decis să fie prelungit, pentru perioada lunii iunie, termenul de achiziție a energiei electrice de către SA „Energocom”, în baza negocierilor directe.  

O altă decizie a Comisiei pentru Situații Excepționale se referă la semnarea unui contract de procurare a gazelor naturale în volum de 24 500 mii m3, între SA „Energocom” și SA „Moldovagaz”, la prețul de achiziție din lunile martie-aprilie.

author-img_1

Svetlana Cojocaru

Reporter