Social

Igor Grosu, mesaj de Paști: „Oriunde ne-am afla, purtăm aceleași tradiții”

post-img
președintele Parlamentului R. Moldova, Igor Grosu

Președintele Parlamentului, Igor Grosu, a transmis un mesaj cu ocazia sărbătorilor pascale, adresat cetățenilor Republicii Moldova din țară și din diaspora. Oficialul a subliniat importanța tradițiilor, a unității și a speranței într-un viitor comun.

În mesajul său, Igor Grosu a evidențiat că Sărbătoarea Sfintelor Paști „ne amintește cine suntem și ce ne leagă cu adevărat”, menționând că, indiferent unde se află moldovenii — acasă sau peste hotare — aceștia păstrează vii tradițiile precum coacerea păștii și vopsirea ouălor.

Președintele Parlamentului a remarcat că Republica Moldova este „un popor mic, dar care știe să-și păstreze credința, tradițiile și speranța”, amintind că în momente dificile unitatea a fost esențială. Totodată, el a făcut apel la solidaritate, grijă reciprocă și încredere în viitor.

„Astăzi, mai mult ca oricând, avem nevoie de unitate. De grijă unii față de alții. De încrederea că viitorul se construiește împreună — aici, acasă, și oriunde ne poartă soarta”, a transmis Igor Grosu.

Președintele Parlamentului le-a urat tuturor cetățenilor „liniște, curaj și o nouă speranță”, îndemnându-i să creadă în propriile forțe și în viitorul țării.

„Suntem un popor mic, dar care știe să-și păstreze credința, tradițiile și speranța. Iar în vremuri grele am demonstrat că, atunci când suntem uniți, suntem de neînvins. Astăzi, mai mult ca oricând, avem nevoie de unitate. De grijă unii față de alții. De încrederea că viitorul se construiește împreună - aici, acasă, și oriunde ne poartă soarta. Fie ca Lumina Învierii să ne aducă liniște, curaj și o nouă speranță. Să credem în noi și în viitorul țării noastre. Sărbători fericite de Paști! Hristos a Înviat!

author-img_1

Svetlana Cojocaru

Reporter