Un cetățean al Israelului în vârstă de 20 de ani a fost prins cu un permis de conducere britanic falsificat, în punctul de trecere a frontierei Palanca.
Potrivit Poliției de Frontieră, totul s-a întâmplat în cursul zile de ieri, pe sensul de intrare în R. Moldova.
Astfel, în calitate de pasager s-a prezentat un cetățean al Israelului, fiind supus unui control special, s-a depistat un permis de conducere falsificat.
Bărbatul a spus că prin intermediul rețelelor de socializare a procurat actul contra sumei de 10 dolari.
Polițiștii de frontieră din Direcția regională EST cercetează cazul sub toate aspectele legale. Documentul a fost ridicat și urmează să fie supus expertizei în laboratorul criminalistic al IGPF.