Andrei Covrig este absolvent al Școlii Superioare Militaro-Politice de Apărare Antiaeriană din Leningrad. Și-a continuat studiile la Centrul European pentru Studii de Securitate „George C. Marshall” din Germania și la Institutul de Drept Umanitar Dreptul Conflictelor Armate din San-Remo, Italia. 

Domnule Andrei Covrig, unde v-au prins ostilitățile de pe Nistru? Relatați-ne primele clipe ale războiului. 

Eu făceam serviciul militar în brigada de rachete antiaeriene de la Băcioi, unitate rămasă de la sovietici. Inițial, erau 21 de garnizoane pe teritoriul Republicii Moldova: trei divizioane de rachete S 75 și patru S 25; mai existau stații radar, companii care monitorizau spațiul aerian. 

Pe 25 mai 1992, divizionul 125 de la Băcioi a fost trimis la Nistru și pus pe poziții. Transnistrenii utilizau elicopterele din dotarea Armatei 14. Foloseau avioane ușoare și acestea trebuiau anihilate. Aceasta a fost misiunea noastră în mai 1992 și ne-am îndeplinit-o. Am avut patru militari responsabili de mitraliere grele antiaeriane DȘK. A doua oară, în iulie 1992, am fost trimis în calitate de șef a zece posturi care trebuiau să monitorizeze deplasarea grupurilor armate, cu armament etc.

Acum, la o distanță de 33 de ani de la Războiul de pe Nistru, cum apreciați deciziile luate de conducerea statului Republica Moldova?

În opinia mea, rezistența noastră, opusă rușilor, a fost spontană. A apărut pericolul și trebuia reacționat. În Ucraina, de exemplu, în prezent, este vorba de un război pregătit. În cazul nostru, statele-majore nu erau formate, poliția nu era pregătită, armata nu exista...

De cealaltă parte, Rusia a avut niște strategii puse la punct. Dacă ați face o comparație între stategiile Moscovei de atunci și cele de acum, observați anumite schimbări?

Absolut. Este vorba de ceea ce numit noi acum război hibrid. Și atunci, se recurgea la tactici ale războiului hibrid. Mă refer în mod special la aspectul la dezinformare. 

În plus, pe dimensiunea diplomatică, președintele Mircea Snegur a fost obligat să se așeze la masa de negocieri și să semneze acordul din 21 iulie 1992. Și acum observăm că ucrainenilor le sunt impuse negocierile și semnarea armistițiului. 

Dacă vorbim acum despre teritoriul controlat de autoritățile constituționale și cel controlat de regimul separatist, această situație reprezintă un rezultat al ostilităților militare directe sau al cedărilor la masa de negocieri?

Militarii moldoveni și-au îndeplinit misiunea, în mod special, generalul Nicolae Petrică, comandant al grupării Cap de pod Cocieri, colonelul Anatolie Cociug, comandant al platoului Coşniţa. 

În prezent, ceea ce se întâmplă în stânga Nistrului este rezultatul implicării fostei Armate 14 Sovietice. În privința formațiunilor paramilitare formate din gardiști, ele au existat în mod evident. Însă elementul determinant au fost militarii fostei Armate 14, ei au alcătuit scheletul războiului din 1992. 

Și trupele ruse care se află în prezent pe teritoriul Republicii Moldova sunt cel mai mare pericol pentru securitatea noastră. La aceasta se adaugă celelalte elemente ale enclavei separatiste, așa-zisele forțe de securitate, grupul de persoane care conduc regimul sepatatist etc. Totul însă se ține pe Grupul Operațional de Trupe Ruse, parte integrantă a Ministerului Apărării al Federației Ruse. 

Se afirmă în ultima vreme că acest contingent nu ar reprezenta un pericol, că militarii ruși ar fi demoralizați. În opinia mea, această abordare este eronată. Cei 1.500 de militari ruși prezintă un pericol absolut. În realitate, contingentul respectiv împreună cu alte structuri paramilitare transnitrene ar putea alcătui un efectiv de 30.000.

Cum apreciați atitudinea actualelor autorități ale statului față de foștii combatanți care au apărat independența Republicii Moldova?

Băieții sunt din ce în ce mai puțină. Ca să vă dau un exemplu, din cei 15.000 de veterani ai războiului din Afganistan, au rămas vreo 5.000. Este aceeași poveste cu cei care au luptat la Nistru. După estimările mele, au rămas vreo 10.000 de băieți. E bine că a fost majorată indemnizația la 1.600. Dar sunt lucruri care deranjează, cum ar fi legea cu privire la veterani, cei care au fost la Nistru, și cei care au participat la războiul din Afganistan. Tratamentul la sanatoriu a fost anulat, ar fi putut să fie lăsat, nu au făcut-o. 

Cum apreciați retorica actorilor pro-ruși din Republica Moldova, care critică dotarea Armatei Naționale? Care sunt scopurile acestor narațiuni, de fapt, în opinia Dvs.?

Scopul lor este să demoralizeze, să cultive scepticismul față de militari și armată. Totul se face cu scopul precis ca noi să fim și mai vulnerabili în fața amenințărilor care vin din partea Federației Ruse. Subliniez, este o campanie bine organizată, cu scopuri precise.

Interviu realizat de Ilie Gulca