O nouă premieră pe scena Teatrului Naţional "Mihai Eminescu" din Chisinau. Spectatorii sunt invitaţi să vadă o reinterpretare modernă a dramei clasice "Intrigă şi iubire", de Friedrich Schiller. Piesa aduce în atenţie temele actuale - precum lupta pentru putere, corupţia, inegalitatea socială şi iubirea interzisă.
Producţia "Intrigă şi Iubire" aduce în prim-plan povestea de dragoste dintre Ferdinand şi Luise. El aparţine lumii aristocrate, iar ea, lumii simple şi oneste, însă sentimentele lor sincere devin o ameninţare pentru cei aflaţi la putere.
CORINA ROTARU, actriţă: Luise Miller reprezintă puritatea, sacrificiul, valorile ei pe care şi le pune în evidenţă. Este totodată un spectacol care aduce în scenă problemele tinerilor îndrăgostiţi, care nu mai ştiu de unde vin, nu mai ştiu să facă alegeri care să-i reprezinte pe ei. Se întâlnesc aici două clase diferite sociale, în care oamenii pun în pericol alegerile tinerilor şi ei nu mai sunt în stare să aleagă, să perceapă care este adevărul .
SERGIU VÎZDOAGĂ, actor: Sfârşitul vine cu un îndemn către noi, oamenii, către părinţi, de a-şi lăsa copiii să iubească aşa cum simt ei.
Regizorul Alexandru Cozub aduce în atenţia publicului un sentiment profund: sacrificiul într-o societate în care adevărul este distorsionat, iar iubirea devine pericol.
ALEXANDRU COZUB, regizor: Acţiunea se pretrece într-o lume cinică, o lume unde totul se cumpără, totul se vinde, unde calităţile ca dragostea, prietenia, dragostea de fiu, credinţa, s-au transformat în nişte piese de schimb, nişte piese cu care se operează, se vinde, se cumpără. În această atmosferă apare această dragoste pură, încearcă să-şi facă loc această puritate, dar este devorată de acest mecanism.
PETRU OISTRIC, actor: Tatăl fiind un om onest ar fi putut accepta, dar el se ţine de tradiţii şi nu vrea să dea fata după un tânăr bogat. De aici apare tot conflictul din piesă. Nici tatăl băiatului nu vrea să ia o fată săracă şi istoria până la urmă are un final tragic.
"Intrigă şi iubire" este o tragedie intensă despre pasiune, putere şi consecinţele manipulării.
PETRU HADÂRCĂ, director, Teatrul Naţional "Mihai Eminescu": Este o bucurie în primul rând pentru noi, pentru actori, pentru echipa teatrului Naţional "Mihai Eminescu". În ajun de Paşti venim cu o nouă premieră. Şi este bine. Teatrul îşi face loc în societate şi îl are, pe merit. Eu mă bucur că avem posibilitatea să bucurăm spectatorii cu această nouă premieră.
Publicul este aşteptat să se bucure de spectacol în zilele de 04, 05 şi 17 aprilie.