TVR Moldova îți amintește pe scurt cele mai importante evenimente care au avut loc miercuri, pe 19 martie.
Deputatul transfug Alexandr Nesterovschi a fost anunțat în urmărire
Deputatul Alexandr Nesterovschi, apropiat al lui Ilan Şor, a fost condamnat, marți seară, la 12 ani de închisoare cu executare în dosarul în care este învinuit de corupere pasivă în proporții deosebit de mari și acceptarea finanțării partidului din partea unui grup criminal organizat. Pentru că nu s-a prezentat la şedinţa de judecată la care s-a dat sentinţa, instanţa a decis ca Alexandr Nesteroschi să fie dat în urmărire. Totodată, a fost obligat să achite şi un prejudiciu de peste un milion de lei. Poliţia afirmă că, oficial, Nesterovschi nu a părăsit teritoriul Republicii Moldova. Marți, deputatul a primit şi cetăţenia Federaţiei Ruse. Acesta s-a declarat tot timpul nevinovat.
Patru judecători sunt urmăriți penal, iar unul dintrei ei a fost reținut pentru corupție
Magistrata Tamara Mereuță de la Judecatoria Hâncesti și un avocat au fost reținuți, miercuri, într-un dosar de corupție. Potrivit surselor TVR Moldova, avocatul este chiar fiul judecătoarei. În dosar mai figurează doi magistrați din Hâncești și unul de la Curtea de Apel Chișinău. În acest caz, s-au făcut doar percheziții. Se întâmplă după ce Consiliul Superior al Magistraturii a acceptat solicitarea procurorului general, Ion Munteanu, privind inițierea urmăririi penale pe numele celor patru judecători. Potrivit anchetei, suspecții ar fi favorizat soluționarea unor dosare în schimbul unor sume de bani sau altor beneficii ilicite.
Autorizația pentru construcția unui complex multifuncțional în locul fostului cinematograf „Gaudeamus” din Chişinău a fost suspendată. Un ordin în acest sens a fost semnat, miercuri, de ministrul Culturii, Sergiu Prodan. „Acest ordin a fost semnat în baza codului de urbanism prin care suspendăm această autorizație. Urmează să fie oprite lucrările de construcție pentru că ele sunt ilegale și noi vom demonstra acest lucru. Va fi informată și Primăria și agentul economic, dar și Agenția de Inspectare a Monumentelor”. Potrivit Ministrului Culturii, pentru demararea lucrărilor era necesar avizul Consiliului Național al Monumentelor Istorice și cel al Consiliului Național al Monumentelor de For Public.
Platon rămâne în arest în Marea Britanie pentru a fi extrădat
Procuratura Anticorupție a comunicat, miercuri, că Veaceslav Platon rămâne în arest în Marea Britanie pentru a fi extrădat. Autoritățile britanice l-au reținut pe 12 martie 2025 pe oligarhul fugar în baza unui demers al Procuraturii Generale a Republicii Moldova din 25 septembrie 2024. În decursul zilei de 13 martie, Procuratura Anticorupție urma să confirme solicitarea și să pregătească probele pentru a demonstra vinovăția lui Veaceaslav Platon în fața unei judecătorii britanice. Pe moment, Procuratura Anticorupție a anunțat că este în contact cu autoritățile britanice pentru organizarea procedurilor în vederea prezentării cetățeanului numit în fața organelor de drept din Republica Moldova.
Noi detalii în cazul adolescentei care ar fi căzut de la etaj la Institutul Mamei și a Copilului
Minora de 16 ani care a căzut de la înălţime de la Institutul Mamei și Copilului din Chișinău a fost operată miercuri. Adolescenta a suferit fracturi ale vertebrelor. Ministra Sănătății, Ala Nemerenco, spune că fata avea un diagnostic ce necesita o supraveghere specială, motiv pentru care ar putea urma sancțiuni în rândul medicilor. Ancheta oamenilor legii urmează să stabilească circumstanțele incidentului, precum şi etajul de la care a căzut minora. Pacienta de 16 ani era internată de câteva zile în secţia de neurologie a Institutului Mamei şi Copilului din Chişinău. În 17 martie, aceasta a fost găsită în curtea spitalului cu mai multe răni.
Aprobat de Guvern: Polițiștii vor întocmi procesele-verbale în format digital, pe tablete
Procesele-verbale întocmite de polițiști pe suport de hârtie vor fi înlocuite treptat cu cele în format digital. Polițiștii vor utiliza tablete și stilouri electronice, care vor permite aplicarea semnăturii electronice simple. Modificările sunt implementate începând cu 19 martie, Guvernul aprobând un proiect în acest sens. Această măsură va reduce considerabil timpul necesar pentru întocmirea și examinarea proceselor-verbale, facilitând ca procesul de documentare să fie mai operativ și transparent, spun autoritățile. De asemenea, autoritățile subliniază că semnătura electronică simplă are aceeași valoare juridică precum cea olografă.
Merele de la Bilicenii Vechi, Sângerei, ajung în India
Merele din Republica Moldova intră pe piața Indiei, una dintre cele mai mari din lume. Primul lot va fi exportat de un cultivator din raionul Sângerei și va ajunge până în mai pe mesele consumatorilor indieni. Este o realizare importantă, ce reflectă relațiile solide dintre cele două țări. Înainte de a fi trimise în India, aceste mere, dintr-un lot total de peste 20 de tone, sunt spălate și depozitate în cutii a câte 14 kilograme. Sunt selectate cele mai bune fructe, astfel încât să reziste timp de 60 de zile, cât ar dura drumul până in India. Primul cultivator de mere care își pune speranțele în potențialul imens al pieței indiene este Valeriu Matcovschi, din satul Bilicenii Vechi, Sângerei.
Forțele speciale britanice, mobilizate pentru o posibilă desfășurare în Ucraina
Forțele speciale britanice ar fi deja în organizare pentru o eventuală trimitere în Ucraina ca parte a unei misiuni britanice de menținere a păcii. Două surse militare au declarat pentru „The i Paper” că responsabili de pregătirea forțelor guvernamentale au instruit unitățile forțelor speciale să se pregătească pentru mobilizarea în Ucraina. Potrivit publicației, Centrul de comandă al planificării militare din Regatul Unit, Permanent Joint Headquarters (PJHQ), a primit săptămâna trecută directive pentru a începe desfășurarea de personal și resurse. Ordinele, care se aplică și rezerviștilor forțelor speciale britanice, prevăd ca militarii să fie pus în stare de alertă pentru a se asigura că echipamentul militar este operațional înainte de a primi un aviz de mobilizare în Ucraina.
Discuția telefonică Putin-Trump: Kremlinul insistă pe un guvern pro-rus la Kiev
Președintele rus Vladimir Putin nu a acceptat propunerea SUA și a Ucrainei de încetare temporară a focului de-a lungul liniei frontului, precizează Institutul pentru Studiul Războiului, și și-a reiterat cererile pentru o rezolvare conflictului, care echivalează cu o capitulare ucraineană. Vladimii Putin și Donald Trump au avut o discuție telefonică pe 18 martie. Putin a subliniat necesitatea de a aborda „cauzele fundamentale” ale războiului. Oficialii ruși au definit în mod repetat aceste „cauze fundamentale” ca fiind extinderea NATO spre Est și presupusele încălcări ale drepturilor minorităților vorbitoare de rusă din Ucraina de către Ucraina.