Actualitate

Clipe de groază pentru cetățenii Republicii Moldova stabiliți în Israel

video

Cetăţenii Republicii Moldova din Israel trăiesc în teroare de şase zile, de când a izbucnit conflictul armat cu Iranul. Îşi petrec nopţile în adăposturile antiaeriene, iar ziua ies din case doar pentru cumpărături sau dacă au nevoie să ajungă la un medic. Reprezentanții Ambasadei Republicii Moldova la Tel Aviv sunt în contact permanent cu cei care cer sprijin consular şi strâng datele necesare în eventualitatea organizării unei evacuări.

Anişoara Botez este stabilită cu familia de şase ani în Israel. Femeia spune că viaţa lor stă acum sub semnul alarmelor aeriene. Adăpostul antiaerian le-a devenit a doua casă, de teama bombardamentelor care nu ocolesc clădirile civile.


ANIŞOARA BOTEZ, cetățean al Republicii Moldova: În fiecare zi au loc bombardamente din partea Iranului, atât ziua, cât şi noaptea, mai ales noaptea. Atât timp cât avem alarmă, avem timp limitat să ajungem în buncăre. Doar în buncăr suntem în siguranţă. Au avut loc câteva bombardamente directe asupra unor blocuri de locuit, au avut de suferit persoane, sunt persoane decedate, rănite. Persoanele care au pierdut adăpostul, statul are grijă să le ofere un adăpost temporar.


Ana Salari este de şapte ani la Tel Aviv şi îşi dorea ca, în această vară, să revină acasă. Acum, odată cu izbucnirea războiului, este decisă să părăsească Israelul.


ANA SALARI, cetăţean al Republicii Moldova: Vă daţi seama situaţia să nu fie stresantă, suntem într-o ţară cu război, e un război permanent. Inima îţi bate cu intensitate la care nici nu poţi să te închipui, e frică, te încearcă toate stările atunci. Noi după cum lucrăm cu bătrânii după regulă nu trebuie să luăm bătrânii şi să plecăm în adăpost, dar îţi dai seama că nu poţi. Noaptea la nivel psihologic oamenii sunt mult mai speriaţi, tu te culci şi crezi că gata dormi şi în momentul cela începe sirena, îţi dai seama că îţi sare inima din piept.


Într-un comunicat de presă, Ministerul Afacerilor Externe de la Chişinău anunţă că monitorizează evoluțiile de securitate din Israel și se coordonează cu autoritățile locale și cu partenerii internaționali. Reprezentanții ambasadei din Tel Aviv sunt în contact permanent cu cetățenii care solicită sprijin consular și strâng datele necesare pentru planificarea unor evacuări terestre spre Egipt. Cei care doresc să părăsească ţara aflată în război sunt îndemnaţi să se înregistreze prin intermediul formularului de pe pagina ambasadei.


REDACTOR: IRINA MIHAILICI

author-img_1

Redacția TVR Moldova

Reporter