Nicanor Ciochină, fostul primar al comunei Boldureşti, și complicele lui, medic stomatolog, așteaptă rezultatele recursului. Ciochină contestă sentința de 7 ani de închisoare primită pentru accidentarea mortală a unui adolescent şi fuga de la locul faptei. Judecătorii urmează să înceapă dezbaterile peste o săptămână.
Nicanor Ciochină şi Ion Andronache au participat prin teleconferință la şedinţa de judecată. Procurorii şi avocaţii şi-au prezentat probele în faţa magistraţilor.
DUMITRU BULIGA, avocatul lui Nicanor Ciochină: Am văzut la ce probe a făcut trimitere domnul procuror. Am făcut noi trimitere la anumite probe. S-au mai admis nişte probe în completare. În continuare, suntem pe poziţia că Ciochină Nicanor este nevinovat. Nu el ar fi fost cel implicat în acest accident. Motiv din care noi solicităm achitarea inculpatului Ciochină Nicanor.
OLEG POPOV, procuror de caz: Urmează dezbaterile pentru care astăzi s-a dovedit că partea apărării nu este gata. Noi pledăm pentru menţinerea sentinţei în privinţa inculpatului Ciochină, pentru că este întemeiată. Pledăm pentru casarea sentinţei în partea individualizării pedepsei în privinţa doar a celuilalt inculpat - Andronache. Procurorul prin apelul său a pretins o pedeapsă mai aspră în privinţa celui de-al doilea inculpat.
Nicanor Ciochină a fost condamnat la 7 ani de închisoare pentru un accident rutier in care a murit un adolescent. Pe celălalt capăt de acuzare, fuga de la locul faptei, fapta s-a prescris. Medicul stomatolog Ion Andronache, considerat complicele lui Ciochină, care l-a ajutat să ascundă urmele accidentului, instanţa l-a condamnat la doi ani de închisoare, dintre care doar şase luni cu executare. Ambii inculpaţi sunt după gratii în arest preventiv până la o sentinţă definitivă.