Sănătate

Vremea ne controlează sănătatea? Tot ce trebuie să știi despre meteosensibilitate

video

Schimbările bruște de temperatură, variațiile de presiune atmosferică, vântul sau umiditatea crescută pot influența starea de sănătate și dispoziția multor persoane. Fenomenul poartă numele de meteosensibilitate și, potrivit medicului-terapeut Miroslava Cătan, este mai frecvent decât credem.

Ce este meteosensibilitatea?

Meteosensibilitatea reprezintă reacția organismului uman la modificările condițiilor meteorologice. Printre factorii care pot influența sănătatea se numără: variațiile de temperatură (caniculă sau frig accentuat), schimbările de presiune atmosferică,  vântul puternic, umiditatea,  curenții electrici din atmosferă.

„Toate aceste condiții pot afecta, direct sau indirect, sănătatea oamenilor”, explică medicul.

Meteosensibilitatea se poate manifesta prin: dureri de cap, oboseală persistentă, somnolență, chiar și după 7–8 ore de somn, iritabilitate,
creșteri sau scăderi ale tensiunii arteriale, în special la persoanele vârstnice.

Persoanele cu boli cronice, în special cardiovasculare, sunt mai vulnerabile, deoarece mecanismele de adaptare ale organismului nu mai funcționează la fel de eficient. Potrivit specialistului, sunt mai sensibile la schimbările meteo: persoanele vârstnice, cei care suferă de afecțiuni cronice, persoanele stresate sau foarte emotive, cei cu un stil de viață dezechilibrat. În schimb, oamenii care adoptă un mod de viață sănătos — cu alimentație echilibrată, somn regulat și activitate fizică moderată — sunt mai puțin afectați.


Mulți oameni încearcă să combată starea de oboseală prin consum excesiv de cafea. Medicul avertizează însă că abuzul de cafea poate agrava simptomele, deoarece favorizează deshidratarea. De asemenea, alcoolul și fumatul pot afecta suplimentar organismul, reducând capacitatea de adaptare la schimbările meteorologice.

Cum putem preveni stările neplăcute?

Nu există un tratament medicamentos specific pentru meteosensibilitate, deoarece nu este considerată o boală, ci o reacție a organismului. Totuși, simptomele pot fi prevenite prin: hidratare corespunzătoare (în special în perioadele caniculare),  îmbrăcăminte adecvată în sezonul rece,  alimentație echilibrată, bogată în legume, fructe și verdețuri, evitarea exceselor (cafea, alcool), menținerea unui somn odihnitor, gestionarea stresului.

În cazul asteniei de primăvară, specialistul recomandă o alimentație variată și naturală, fără a apela neapărat la suplimente, dacă nu există o indicație medicală. Un aspect important subliniat de medic este controlul emoțiilor și menținerea unei atitudini optimiste. 

„Optimismul contează foarte mult. Când omul este optimist, totul este mai ușor”, afirmă specialistul, care precizează că un stil de viață sănătos și o atitudine echilibrată rămân cele mai eficiente metode de prevenție.

author-img_1

Redacția TVR Moldova

Reporter