Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO) a decis marți să nu indice nicio măsura provizorie în cauza Călin Georgescu contra României. Cauza privește anularea de către Curtea Constituțională a României a alegerilor prezidențiale în care Călin Georgescu a fost candidat. Decizia a fost luată în unanimitate, conform Curții, relatează tvrinfo.ro.
Călin Georgescu ceruse adoptarea de măsuri provizorii, în particular că decizia Curții Constituționale să fie suspendată și procesul electoral să fie reluat.
Curtea a respins cererea de măsuri provizorii că fiind în afară domeniului de aplicare al articolului 39 din Regulamentul Curții (măsuri provizorii).
Măsurile provizorii prevăzute de articolul 39 din Regulamentul Curţii (Rules of Court) sunt decise în legătură cu proceduri în față Curții, fără a influența orice decizie ulterioară privind admisibilitatea sau fondul cauzei. Curtea impune asemenea măsuri provizorii numai în cazuri excepționale, când reclamanții ar fi altfel expuși unui risc iminent de vătămare ireparabilă.
Decizia a fost adoptată, în unanimitate, de o Cameră compusă din șapte judecători.
În decizia sa, Curtea a reamintit că, în conformitate cu articolul 39 din Regulament, măsurile provizorii sunt aplicabile numai în caz de risc iminent de vătămare ireparabilă a unui drept prevăzut de Convenție care, dat fiind natura sa, nu ar putea fi reparată, iar persoana care invocă asemenea drept nu ar putea fi repusă in situaţia anterioară sau despăgubită în mod corespunzător.
În plus, astfel de măsuri nu pot fi adoptate decât în circumstanțe excepționale, atunci când acest lucru este necesar în interesul părților sau pentru buna desfășurare a procedurii.
Curtea a respins cererea dlui Georgescu ca fiind in afara domeniului de aplicare al articolului 39 din Regulament. Luând in considerare cererea prezentată, împreună cu temeiurile si motivele pe care aceasta se bazează, Curtea a decis in conformitate cu practica sa bine stabilită că cererea dlui Georgescu nu se referă la o vătămare ireparabilă în înțelesul articolului 39 din Regulamentul Curții.
Curtea a considerat că cererea este în afara domeniului de aplicare al articolului 39 din Regulamentului Curții și a decis sa nu indice Guvernului României nicio măsură provizorie dintre cele solicitate.