Vicecampioana olimpică Anastasia Nichita a revenit oficial în competiții după o pauză de doi ani și a cucerit medalia de aur la turneul RAF Wrestling Georgia, desfășurat la Tbilisi. În finală, sportiva din Republica Moldova a învins-o pe indianca Sangita Phogat, potrivit paginii Lupte Libere Feminine Moldova.
Înainte de revenirea în competiții, vicecampioana olimpică a transmis un mesaj emoționant, în care a vorbit despre așteptările și emoțiile sale.
„Astăzi urc din nou pe saltea, după doi ani în care nu am mai luptat. Sunt nerăbdătoare, emoționată și pregătită să revin. Am muncit mult pentru acest moment și abia aștept să arăt o luptă frumoasă. Ne revedem pe saltea!”, a scris Anastasia Nichita.
Competiția Real American Freestyle (RAF) Georgia, desfășurată la Palatul Sporturilor din Tbilisi, a reunit campioni olimpici și mondiali, precum și alți sportivi de elită din lumea luptelor și a sporturilor de contact.
Anastasia Nichita este prima femeie din Republica Moldova medaliată la Jocurile Olimpice de la Paris 2024. Totodată, ea este campioană mondială și triplă campioană europeană.
Anastasia Nichita a devenit deputată în urma alegerilor parlamentare din toamna anului 2025, iar mandatul său a fost validat în luna octombrie.