Directorul Energocom, Eugeniu Buzatu, susține că solicitarea de majorare a tarifului reglementat la gazele naturale, de la aproximativ 14 lei la aproape 19 lei pentru un metru cub, este determinată de creșterea accentuată a prețurilor pe piețele internaționale și de obligațiile legale ale furnizorului, și nu de o decizie arbitrară.
Potrivit acestuia, începând cu martie, cotațiile prețurilor pe bursele europene au crescut semnificativ, în special după escaladarea conflictului din Orientul Mijlociu.
„Sunt lucruri care nu sunt influențate de noi. Sunt cauze obiective. Conflictul din Orient este unul necontrolabil, iar volatilitatea pe bursă nu a fost atât de mare în ultimii trei-patru ani. Aceasta este piața, iar piața nu este controlată de furnizor”, a declarat Buzatu într-o conferință de presă.
Șeful Energocom a explicat că metodologia ANRE obligă furnizorul să solicite ajustarea tarifelor atunci când venitul reglementat se abate cu peste 1% față de costurile reale.
„Aveam obligația legală să venim la ANRE cu o cerere de ajustare. Până acum nu exista temeiul legal, chiar dacă urmăream o tendință de creștere a prețurilor. În momentul în care devierea a depășit pragul de 1%, am depus cererea”, a spus acesta.
Potrivit companiei, în perioada ianuarie-iulie 2026, s-a acumulat un deficit tarifar de 106 milioane de lei, iar fără ajustarea prețurilor acesta ar continua să crească. În cererea depusă la ANRE au fost incluse atât aceste devieri, cât și costurile estimate pentru perioada august-decembrie.
„Doar aproximativ 2% din noul tarif solicitat reprezintă recuperarea devierilor tarifare”
Reprezentanții Energocom spun că doar aproximativ 2% din noul tarif solicitat reprezintă recuperarea devierilor tarifare. Mai exact, în tarif au fost incluse 89 de milioane de lei, și nu întreaga sumă de 106 milioane, deoarece excedentul obținut în anul 2025 a fost folosit pentru a reduce deficitul acumulat în acest an.
Reprezentanții Energocom au explicat și cum este format tariful la gazele naturale. Potrivit acestora, structura prețului este stabilită prin metodologia tarifară aprobată de ANRE, iar cea mai mare parte a tarifului este reprezentată de costul de achiziție al gazelor.
„Costul de achiziție a gazelor reprezintă aproximativ 66% din tarif. Alte 25% revin serviciilor de distribuție, circa 3% reprezintă costurile de transport. În tarif mai sunt incluse cheltuielile reglementate ale furnizorului, componenta de rentabilitate de aproximativ 2% și componenta de corectare a veniturilor, adică devierile tarifare, care reprezintă circa 1-2%”, au explicat ei.
Potrivit reprezentanților Energocom, strategia de achiziție a gazelor aplicată în 2025 a permis încheierea anului cu un excedent important și chiar existau așteptări ca în 2026 prețurile să continue să scadă.
„Prognozele pe care le aveam în februarie arătau că la mijlocul anului prețurile vor coborî și ne așteptam chiar la o posibilă reducere a tarifelor. Nimeni nu putea anticipa conflictul izbucnit în martie și impactul fără precedent asupra pieței europene a gazelor”, au explicat reprezentanții Energocom.
Achizițiile pentru sezonul rece sunt în desfășurare
Compania mai afirmă că achizițiile pentru sezonul rece sunt în desfășurare, dar avertizează că menținerea tarifelor actuale ar putea pune în pericol capacitatea de a plăti gazele contractate.
„Avem obligații financiare față de furnizori și finanțatori. Ar fi foarte riscant să continuăm achizițiile dacă tariful nu acoperă costurile reale. În schimb, dacă prognozele se vor dovedi prea pesimiste și prețurile vor reveni la normal, vom veni imediat cu o solicitare de reducere a tarifelor, fără să așteptăm luni de zile”, au dat asigurări reprezentanții companiei.
Totodată, Energocom consideră că tarifele la gaze ar trebui ajustate mai des, chiar trimestrial, astfel încât acestea să reflecte mai corect evoluțiile de pe piață și să nu permită acumularea unor devieri mari, fie pozitive, fie negative. Potrivit companiei, acest mecanism ar reduce riscul unor majorări bruște ale tarifelor pentru consumatori.