Justiție

47 kg de narghilea nedeclarate, descoperite în punctul de trecere a frontierei Lipcani

post-img
47 kg de narghilea nedeclarate, descoperite în punctul de trecere a frontierei Lipcani

Funcționarii postului vamal Lipcani în conlucrare cu ofițerii Departamentului antifraudă și conformare au supus verificărilor un autocar, ce se deplasa din Republica Moldova spre Italia, condus de către doi conaționali în vârstă de 35 și 24 de ani. În calitate de pasageri în mijlocul de transport se aflau 7 persoane.

Potrivit Serviciului Vamal, atât șoferii cât și pasagerii au comunicat că nu au nimic de declarat.

În rezultatul controlului fizic, în bagajele șoferilor și a pasagerilor au fost depistate 47 ambalaje a câte un kilogram fiecare de narghilea, toate asemănătoare.

Cele 47 kg de narghilea au fost ridicate, iar investigațiile pe caz continuă.

author-img_1

Svetlana Carțîn

Reporter