TVRExplică

Nimic nou despre calitatea motorinei. Inspecția este făcută de o firmă implicată într-un scandal

post-img
Colaj TVR Moldova

Șeful Inspectoratului de Stat pentru Supravegherea Produselor Nealimentare și Protecția Consumatorilor, Sergiu Dărănuță, a declarat pentru TVR Moldova că nu sunt cunoscute pe moment detaliile despre controalele în stațiile PECO legate de calitatea motorinei și că inspecțiile se desfășoară în continuare de un agent economic contractat. Prin urmare, el nu poate să spună nimic până la obținerea unor rezultate finale ale controlului. Agentul economic contractat este o fostă companie de stat, Centrul Tehnic pentru Securitate Industrială și Certificare (CTSIC), care a devenit între timp privată.

Sergiu Dărănuță a relatat doar că, în prezent, există reclamații pentru majoritatea agenților economici care comercializează carburanți, și nu este vorba doar despre un jucător de pe piață.

Conform unui raport al ANRE pentru primele nouă luni ale anului 2025, la capitolul motorină, România a rămas principalul furnizor pentru Republica Moldova, cu o pondere de 79,5% din volumul total importat.

Totodată, în perioada de referință, au mai fost realizate importuri de 9,9% din Turcia, 5,1% din Bulgaria, 3,4% din Emiratele Arabe Unite, 1,0% din Azerbaidjan, în timp ce alte țări furnizoare au însumat 1,1% din totalul importurilor de motorină.

Conform unei decizii de la sfârșitul anului 2022, calitatea produselor petroliere importate din UE nu mai este verificată la frontieră. Se fac doar controale inopinate la pompă.

Potrivit unei investigații realizată de TV8, CTSIC este o fostă întreprindere de stat vândută în 2017 statului turc și la doi oameni de afaceri din Republica Moldova - Serghei Mihalciuc și Gheorghi Efteni.

Toată motorina intrată în Republica Moldova trebuia verificată de CTSIC

Compania s-a pomenit în 2022 în centrul unui scandal provocat de reclamațiile remise statului din partea celor mai mari importatori de carburanți în Republica Moldova.

Problema a pornit de la faptul că până în 2022, conform legislației, toată motorina intrată în Republica Moldova trebuia verificată de CTSIC doar în Punctul Vamal Leușeni. În contextul războiului Rusiei împotriva Ucrainei și blocajul logistic, controlul într-un singur punct al motorinei a determinat un blocaj la intrarea carburanților în Moldova.

Tensiunea dintre Centrul tehnic și autorități a culminat la sfârșitul lui octombrie 2022. Ca urmare a reclamațiilor venite din partea importatorilor și a ANRE, Ministerul Economiei a emis o notă în care a acuzat Centrul tehnic că și-a arogat de sine stătător prerogativa de a verifica corectitudinea documentelor de calitate care însoțesc loturile de produse petroliere originare din țările UE.

„Controlul privind corespunderea benzinei și motorinei specificațiilor tehnice, precum și respectarea actelor normative referitoare la acestea, se realizează în cadrul controalelor de stat planificate sau inopinate”, se menționa în decizia Ministerul Economiei. „În același timp, controlul calității produselor petroliere originare din țările membre UE, importate în condițiile Dispoziției CSE din 28 iunie 2022, se efectuează la etapă comercializării cu amănuntul.”

„Pentru noi sunt UE, dar noi pentru dânșii - țară a treia”

În cele din urmă, pe 14 decembrie 2022, Guvernul a emis o hotărâre prin care susține că a simplificat procedura de import al benzinei și motorinei. În cazul importului direct de la producătorii din statele membre ale UE, sunt recunoscute documentele prin care se confirmă calitatea produselor petroliere, prelevarea probelor pe teritoriul vamal al Republicii Moldova nemaifiind obligatorie.

„În cazul în care produsele petroliere esențiale sunt originare din țări terțe, este obligatorie obținerea unui raport de inspecție de la instituții de profil recunoscute de către autoritatea abilitată din Republica Moldova”, se menționează în hotărârea Ministerului Economiei.

„Controlul de stat asupra respectării specificațiilor tehnice pentru combustibilii principali plasați pe piață se va efectua de către Inspectoratul de Stat pentru Supravegherea Produselor Nealimentare şi Protecția Consumatorilor.”

Într-o notă adresată Ministerului Economiei, Centrul Tehnic a plonjat în acuzații grave la adresa UE: „Se consideră greșit că fără controlul calității produselor petroliere importate în Republica Moldova din UE vor fi de calitate înaltă. Nu trebuie uitat că ei pentru noi sunt UE, dar noi pentru dânșii - țară a treia. Țările UE au cu țările din lumea a treia alte relații și responsabilități. Din experiența noastră, avem multe dovezi când lipsa controlului duce la importuri de produse petroliere neconforme, de calitate scăzută, nu mai zicem de produse contrafăcute”.

author-img_1

Ilie Gulca

Editor