Justiție

Promitea să „aranjeze” dosare penale: Un avocat din Chișinău, condamnat la trei ani de închisoare

post-img
Imagine simbol
Sursa foto: procuratura.md

La 22 octombrie, Judecătoria Chișinău, sediul Buiucani, a pronunțat sentința într-un dosar de corupție, recunoscând vinovat un avocat de comiterea a două episoade de trafic de influență, iar pe clientul acestuia – de cumpărare de influență.

Instanța a dispus, prin cumul parțial al pedepselor, condamnarea avocatului la trei ani de închisoare, dintre care un an și șase luni vor fi executați efectiv în penitenciar, iar restul pedepsei este suspendat condiționat pe o perioadă de doi ani de probațiune.

Totodată, judecătorii l-au privat pe inculpat de dreptul de a exercita profesia de avocat timp de cinci ani și au dispus confiscarea sumei echivalente cu 6.750 de euro, considerate bunuri provenite din activitate infracțională.

Până la rămânerea definitivă a sentinței, în privința avocatului a fost aplicată măsura preventivă a arestului preventiv, acesta urmând să fie reținut.

Potrivit Procuraturii Anticorupție, în comun cu Centrul Național Anticorupție, în perioada 2021–2022, avocatul a pretins și primit 4.000 de euro de la un client care ulterior s-a autodenunțat. El susținea că are influență asupra procurorilor din cadrul Procuraturii municipiului Chișinău și asupra judecătorilor Judecătoriei Chișinău, promițând să-l ajute pe client să evite pierderea dreptului de a conduce într-un dosar de conducere sub influența alcoolului.

În decembrie 2022, avocatul a contactat din nou același client, afirmând că poate influența decizia Curții de Apel Chișinău într-un alt dosar, în care clientul fusese anunțat în căutare pentru executarea unei pedepse cu închisoarea. Pentru acest „ajutor”, avocatul a solicitat 4.500 de euro, iar în februarie 2023 a primit 2.250 de euro, o parte din sumă.

Tot în ianuarie 2023, acesta a pretins și primit între 500 și 600 de euro pentru a influența funcționari ai Biroului de Probațiune Chișinău, astfel încât aceștia să nu întreprindă măsuri de executare a pedepsei de 160 de ore de muncă neremunerată în folosul comunității, aplicată clientului său.

Clientul avocatului a fost găsit vinovat de cumpărare de influență și condamnat la o amendă de 125.000 de lei. Acesta este obligat să se prezinte la instanța ierarhic superioară până la rămânerea definitivă a hotărârii.

Potrivit autorităților, avocatul a mai fost anterior condamnat pentru infracțiuni similare.

Sentința poate fi contestată cu apel la Curtea de Apel Centru în termen de 15 zile de la pronunțare.

author-img_1

Iuliana Adiaconiței

Reporter