Pe 15 ianuarie, marcăm Ziua Națională a Culturii, un moment de omagiu adus marelui poet Mihai Eminescu, simbol al literaturii române și al identității noastre naționale. Cu acest prilej, Ministerul Culturii organizează o serie de evenimente în întreaga țară, incluzând expoziții, spectacole de teatru și dans, recitaluri de poezie și muzică, proiecții de film, dar și ateliere și dezbateri.
Manifestările vor începe cu depuneri de flori la busturile lui Eminescu în mai multe localități. La Reședința de Stat va avea loc ceremonia de înmânare a Premiilor în domeniul Culturii pentru 2024. De asemenea, la Academia de Științe a Moldovei se va desfășura o sesiune comună cu Academia Română, iar la Casa Scriitorilor va fi o dezbatere literară dedicată operei eminesciene.
În acest an, se marchează și campania „2025 - Anul Mihai Eminescu”, menită să faciliteze accesul la cultură în comunitățile mai puțin deservite. Aproape 60 de evenimente vor fi organizate de Ministerul Culturii, iar alte 180 în colaborare cu autoritățile locale.
Ministrul Culturii, Sergiu Prodan, a subliniat că opera lui Eminescu continuă să fie o sursă de inspirație pentru generațiile de astăzi și de mâine, încurajând cetățenii să participe la evenimentele dedicate acestei zile de sărbătoare națională a culturii.
Programul integral al evenimentelor dedicate Zilei Naționale a Culturii 2025 - în capitală și în toată țara.