TV Network
Canalele TVR
Social

Numărul de șomeri care beneficiază de ajutor social s-a redus

post-img
statistică

Ministerul Muncii și Protecției Sociale susține că, într-un singur an, prin politicile sale de ocupare a forței de muncă, a reușit să reducă de 10 ori numărul de șomeri care beneficiază de ajutor social.

„În luna mai 2024 am reușit să setăm recordul la numărul de șomeri care primesc ajutor social – 1 479 persoane, comparativ cu 11 660 persoane în aprilie 2023. Doar în primele 5 luni ale anului 2024, prin intermediul Agenției Naționale pentru Ocuparea Forței de Muncă au fost angajați 3 117 șomeri. În luna mai 2024, am ajutat, în total, 1 431 de persoane să-și găsească un loc de muncă”, menționează instituția.

ANOFM recomandă persoanelor aflate în căutarea unui loc de muncă să se adreseze la subdiviziunile teritoriale pentru ocuparea forței de muncă pentru a beneficia de sprijin la angajare. Serviciile sunt gratuite și sunt disponibile atât pentru șomeri, cât și pentru persoanele angajate care doresc să-și schimbe locul de muncă.

Mai multe informații pot fi obținute apelând gratuit la numărul Centrului de apel al ANOFM – numărul 0 8000 1000, sau vizitând portalul www.angajat.md.

Reamintim că, în anul 2023, 11 062 persoane au fost ajutate de ANOFM să-și găsească un loc de muncă.

author-img_1

Svetlana Cojocaru

Reporter