Politic

R. Moldova și Irlanda au semnat acordul de recunoaștere reciprocă a permiselor de conducere

post-img
R. Moldova și Irlanda au semnat acordul de recunoaștere reciprocă a permiselor de conducere
Sursa foto: presedinte.md

Republica Moldova și Irlanda au semnat un acord prin care permisele de conducere eliberate de autoritățile Republicii Moldova și Irlandei vor fi recunoscute reciproc, pe teritoriul celor două state.

Documentul a fost semnat în cadrul vizitei oficiale a președintei Maia Sandu la Dublin, unde a avut întrevederi cu omoloaga sa, Catherine Connolly, și cu prim-ministrul Micheál Martin.

Acordul vine în sprijinul cetățenilor moldoveni stabiliți în Irlanda, care își vor putea preschimba permisele de conducere fără a susține probe teoretice sau practice. De aceleași condiții vor beneficia, pe teritoriul țării noastre, și deținătorii permiselor auto eliberate de autoritățile irlandeze.

Astfel, va fi facilitat traficul rutier între cele două țări și vor fi consolidate relațiile moldo-irlandeze în domeniul transporturilor, siguranței rutiere și al afacerilor interne.

Republica Moldova are încheiate acorduri similare cu Letonia, Spania, Grecia, Israel, Turcia, Albania și Lituania. Un Acord cu Franța a fost parafat și urmează să intre în vigoare, iar între Republica Moldova și Germania există o Declarație comună de intenție în acest sens.

Prim-ministrul irlandez a reafirmat sprijinul ferm pentru integrarea europeană a Republicii Moldova:

„În cadrul întrevederii noastre, am reiterat poziția Irlandei potrivit căreia viitorul Moldovei este în Uniunea Europeană. Irlanda susține cu tărie extinderea Uniunii Europene. Avem acum o oportunitate generațională de a unifica și mai mult continentul nostru și este esențial ca Uniunea Europeană să valorifice acest moment. Irlanda a beneficiat enorm de apartenența la UE în ultimii 50 de ani. Credem că și alte țări europene merită aceleași oportunități, odată ce îndeplinesc criteriile necesare.”

author-img_1

Iuliana Adiaconiței

Reporter