Actualitate

VIDEO. Luxemburgul sprijină aderarea Republicii Moldova la Uniunea Europeană

post-img
Luc Frieden, Dorin Recean

Luxemburgul va susţine Republica Moldova în calea spre aderare la Uniunea Europeană. Un document a fost semnat astăzi de prim-ministrul Marelui Ducat, aflat într-o vizită oficială la Chişinău, şi de premierul Dorin Recean. Cei doi oficiali au discutat despre ajutorul pe care îl poate oferi Luxemburgul în procesul de negocieri, dar şi aprofundarea cooperării în mai multe domenii.

ZFR

Premierul Dorin Recean l-a întâmpinat pe omologul său din Luxemburg vineri, 13 septembrie, la ora 9:00, în cadrul unei ceremonii oficiale la Casa Guvernului. Premierii au avut o întrevedere bilaterală, urmată de o ședință extinsă a delegațiilor din cele două state.

A fost semnată declarația comună a Prim-miniștrilor Republicii Moldova și Marelui Ducat al Luxemburgului în sprijinul aderării Republicii Moldova la Uniunea Europeană.

Luxemburgul își reafirmă angajamentul față de un proces de aderare bazat pe merit și sprijină parcursul Republicii Moldova de aderare la Uniunea Europeană, recunoscând curajul și determinarea de care au dat dovadă guvernul și poporul moldovean pe această cale. 

Premierul Dorin Recean: Domnule prim-ministru, bine ați venit la Chișinău. Vizita dvs confirmă încă o dată relația strânsă pe care o are Republica Moldova și Luxemburg. Deși ne separă o distanță destul de lungă, geografic, împărtășim aceleași valori și angajamentul comun de a construit un viitor european în pace și prosperitate pentru cetățenii noștri. Exprim recunoștința noastră profundă pentru sprijinul pe care Luxemburgul îl oferă. Luxemburgul a fost și rămâne un model de dezvoltare pentru noi. Tot o țară mică, dar care a beneficiat din plin de situația sa geografică și de munca asiduă a cetățenilor, devenind un centru financiar important al Europei. Colaborarea dintre țările noastre ne permite să preluăm cele mai bune practici în domenii precum: afaceri interne, finanțe, protecția socială și protecția mediului.

Prim-ministrul Marelui Ducat de Luxemburg, Luc Frieden: Suntem membru fondator al UE, deci noi putem oferi, la solicitarea Republicii Moldova, asistenţă tehnică echipelor prim-ministrului pentru implementarea anumitor legi. Voi trebuie să descoperiţi cum trăim împreună într-un mod armonios, de aceea este important ca oamenii să se întâlnească. Să găsim modalităţi de a creşte fluxul de turişti între cele două ţări, să aducem studenţii voştri la noi şi noi am vorbit despre modalităţi prin care să putem îmbunătăţi acest lucru.

ZFR

Ulterior, prim-ministrul Marelui Ducat de Luxemburg va avea o întrevedere cu președinta Republicii Moldova, Maia Sandu.

 

Prim-ministrul Dorin Recean s-a întâlnit cu premierul Luc Frieden și în luna iunie curent, la Luxemburg, în cadrul primei ședințe a Comisiei interguvernamentale Republica Moldova - Uniunea Europeană, la care au fost lansate oficial negocierile de aderare la UE.

author-img_1

Cristina Mirca

Reporter