Educație

„Mă pronunţ împotrivă”. Reacția lui Emil Constantinescu la desființarea Universității din Cahul

post-img
Fostul președinte al României, Emil Constantinescu
Sursa foto: usm.md

Fostul președinte al României, Emil Constantinescu, a relatat pentru Edupedu.ro că înființarea universității din Cahul ca filială a Universităţii „Dunărea de Jos” din Galaţi a fost rezultatul protocolului de colaborare dintre Ministerul Educaţiei Naţionale din România şi Ministerul Educaţiei şi Ştiinţei din Republica Moldova pentru anul de studii 1999 – 2000, semnat la 6 mai 1999. […] Potrivit fostului președinte, desfiinţarea Universităţii din Cahul nu este o problemă unilaterală, ci implică responsabilitatea partenerilor statali, întrucât are la bază angajamente internaţionale asumate în 1997 de preşedinţii României, Republicii Moldova şi Ucrainei.

„Înfiinţarea Universităţii din Cahul a avut loc în timpul mandatului meu prezidenţial, ca o consecinţă directă a Trilateralei România-Republica Moldova-Ucraina”, susține Emil Constantinescu.

„Acest angajament strategic trilateral, salutat imediat de vicepreşedintele SUA, Al Gore, şi de liderii Uniunii Europene viza asigurarea unei zone de securitate şi stabilitate; consolidarea unităţii statale şi a suveranităţii Republicii Moldova, susţinerea culturală şi umanitară a comunităţilor româneşti, prin respectarea standardelor europene în materie”, afirmă fostul lider de la Cotroceni.

Emil Constantinescu anunță că se alătură apelului lansat de Ioan Aurel Pop, preşedintele Academiei Române, prezidiului Academiei de Ştiinţe a Moldovei, rectorului Universităţii din Bucureşti, Marian Preda, și consilierului de stat pentru Românii de pretutindeni în perioada 1998-2000, Antonie Popescu, „de a identifica, prin dialog şi cooperare instituţională, soluţii constructive şi eficiente pentru asigurarea continuităţii procesului de dezvoltare sustenabilă’ şi a autonomiei Universităţii de Stat ‘Bogdan Petriceicu Hasdeu’ din Cahul”.

Pe 4 februarie, Guvernul a aprobat proiectul de hotărâre privind reorganizarea Universității Tehnice a Moldovei (UTM) prin fuziunea Universității de Stat „Bogdan Petriceicu Hasdeu” din Cahul și instituirea Centrului Universitar „Bogdan Petriceicu Hasdeu” din Cahul în cadrul UTM. Acest proiect a constituit un subiect de controversă dintre Ministerul Educației și reprezentanți ai mediului academic din Republica Moldova și România.

Citește și: Guvernul a aprobat absorbția Universității din Cahul de UTM: Ce garanții oferă MEC?

Potrivit proiectului hotărârii de Guvern, UTM devine persoana juridică absorbantă, iar Universitatea de Stat din Cahul – persoana juridică absorbită. Noul centru universitar va avea sediul în municipiul Cahul și va funcționa cu autonomie universitară, având competențe proprii în domeniul academic, științific, organizatoric și operațional, în baza unui regulament aprobat de Senatul UTM.

Ministerul Educației susține că această reorganizare are drept scop dezvoltarea educațională, științifică și socio-economică a regiunii de sud a Republicii Moldova, inclusiv prin adaptarea ofertei educaționale la necesitățile regionale. Toate facultățile, programele de studii și structurile academice și științifice existente la Universitatea „Bogdan Petriceicu Hasdeu” din Cahul își vor continua activitatea în cadrul UTM în condițiile legislației în vigoare.

La ședința Guvernului, ministrul Educației și Cercetării a declarat că obiectivul principal al acestei decizii este menținerea și consolidarea unui centru universitar puternic la Cahul pe termen lung. „Ne dorim ca, peste 5, 10 sau 20 de ani, Cahulul să aibă un centru universitar capabil să răspundă necesităților regiunii și să rămână un pol de intelectualitate în sudul Republicii Moldova. Investițiile anuale de 10 milioane de lei, care reprezintă aproximativ 35% din bugetul actual al universității, vor fi direcționate spre infrastructură, dotări și consolidarea bazei tehnico-materiale”, a subliniat ministrul.

Hotărârea Guvernului va intra în vigoare la data publicării în Monitorul Oficial al Republicii Moldova.

Citește și: Scandalul rectorilor: Ce se întâmplă, de fapt, cu proiectul absorbției universității din Cahul?

Rectorul Universității de Stat din Moldova, Igor Șarov, a declarat recent că absorbția Universității de Stat „Bogdan Petriceicu Hasdeu” din Cahul de către Universitatea Tehnică a Moldovei reprezintă un proiect ce ignoră comunitățile academice și afectează echilibrul sistemului universitar.

În acelaști timp, rectorul Universității de Stat a suspectat că proiectul cu pricina ar favoriza actualul rector al Universității Tehnice din Moldova, Viorel Bostan, pentru perpetuarea mandatului în fruntea acestei instituții de învățământ superior.

author-img_1

Ilie Gulca

Editor