Extern

Premierul britanic, la Conferința de Securitate de la Munchen: Trebuie să construim o putere brută

post-img
Keir Starmer

Premierul britanic Keir Starmer a subliniat sâmbătă, la Conferinţa de Securitate de la Munchen, importanţa construirii de ”putere brută” şi a pregătirii de a lupta, în caz de nevoie.

„Nu ne aflăm la o răscruce astăzi, drumul în faţa noastră este drept şi este evident că trebuie să ne construim puterea brută, pentru că aceasta este moneda acestei perioade”, a spus Keir Starmer, al cărui discurs a urmat intervenţiei preşedintei Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, scrie TVRinfo.

„Trebuie să fim capabili să descurajăm agresiunea şi da, dacă e nevoie, trebuie să fim pregătiţi pentru luptă şi pentru a face tot ce este necesar pentru a ne proteja popoarele, valorile şi modul nostru de viaţă. Ca Europă, trebuie să stăm pe propriile picioare”, a insistat şeful executivului britanic.

El a anunţat că Regatul Unit va desfăşura „în acest an” grupul său aeronaval în Atlanticul de Nord şi în Marele Nord, în cadrul unei misiuni de securizare a coastelor Statelor Unite şi ale altor aliaţi din NATO.

„Pot să anunţ astăzi că Regatul Unit va desfăşura grupul său aeronaval în Atlanticul de Nord şi Marele Nord, centrat pe portavionul HMS Prince of Wales, operând de-a lungul coastelor SUA, ale Canadei şi ale altor aliaţi din NATO”, a declarat Starmer .

În opinia sa, acest anunţ este o „dovadă solidă a angajamentului Londrei faţă de securitatea euro-atlantică”.

Potrivit premierului britanic, Regatul Unit trebuie să exploreze noi domenii unde s-ar putea apropia de piaţa unică a UE.

„Nu mai suntem Regatul Unit din perioada Brexitului. Europa trebuie să zboare cu propriile aripi, ceea ce presupune lăsarea deoparte a micilor dispute politice şi a preocupărilor pe termen scurt. Trebuie să lucrăm împreună pentru a construi o Europă mai puternică şi o Alianţă Nord-Atlantică mai europeană, pe baza legăturilor mai strânse dintre Regatul Unit şi UE în apărare, industrie, tehnologii, politică şi economie în general”, a spus Keir Starmer, la şase ani după ce ţara sa a părăsit blocul comunitar european.

„Integrarea economică mai profundă este în interesul nostru, aşadar trebuie să vedem în ce sectoare ne putem apropia mai mult de piaţa unică şi unde acest lucru ar funcţiona pentru ambele părţi”, a adăugat liderul laburist britanic.

Conferinţa de Securitate de la Munchen, care se va încheia duminică, are pe agendă subiecte precum apărarea, securitatea internaţională, migraţia, criza din relaţiile transatlantice, războiul din Ucraina şi dosarul iranian.

author-img_1

Iuliana Adiaconiței

Reporter