România şi-a reiterat astăzi sprijinul total, necondiţionat şi amplu pentru Republica Moldova şi aspiraţiile sale de aderare la UE. În cadrul celei de-a noua reuniuni a Comisiei comune pentru Integrare Europeană, dintre Parlamentele de la Chişinău și Bucureşti, copreşedinţii au discutat despre întărirea acţiunilor ce ţin de procesul de aderare a Republicii Moldova.
PETRU FRUNZE, deputat Republica Moldova, copreşedinte Comisie Integrare Europeană: „Scopul acestei reuniuni este să impulsionăm procesul de aderare a Republicii Moldova la Uniunea Europeană iar România este un stat partener, prieten, frate în acest proces şi suntem sprijiniţi la toate nivelurile pentru a îndeplini toae recomandările Uniunii Europene."
ANDREI DANIEL deputat România, copreşedinte Comisie Integrare Europeană: „România susţine necondiţionat Republica Moldova în drumul său spre integrarea în UE. Este un sprijin care nu se mărgineşte la cee ace ar reprezenta simple declaraţii sau suportul diplomatic. Este un sprijin total, dezinteresat şi un sprijin pe toate palierele, la nivelul APL; guvernamental, parlamentar, societăţii civile şi al opiniei publice."