TV Network
Canalele TVR
Dosare

Ședință nouă în dosarul concesionării Aeroportului: Proba principală pe care mizează procurorii

post-img
Procurorul Victor Munteanu, Valeriu Lazăr, Valeriu Lazăr

O nouă ședință în dosarul concesionării Aeroportului Internațional Chișinău are loc marți la Judecătoria Chișinău, sediul Buiucani. Procurorii cer pedepse cu închisoarea pentru șapte dintre persoanele inculpate, inclusiv pentru fostul premier Iurie Leancă și fostul ministru al Economiei, Valeriu Lazăr, acuzate de abuz de putere sau abuz de serviciu. Procurorul Victor Munteanu susține că pedeapsa cu închisoarea este justificată prin gravitatea faptelor imputate, consecințele produse și presupusa comitere a infracțiunilor în interesul unui grup criminal organizat.

Acuzarea solicită pedepse de până la șase ani de închisoare, precum și interdicția de a ocupa funcții publice timp de cinci ani.

Pentru Iurie Leancă, Valeriu Lazăr, Tudor Copaci, Petru Jardan și Alexandru Ciutac, procurorii au cerut câte șase ani de închisoare. Pentru Angela Susanu și Alla Țubari au fost solicitate câte cinci ani, iar pentru Maria Șendilă – cinci ani de închisoare. În cazul persoanelor care au deținut funcții publice, procurorii cer și interdicția de a ocupa astfel de funcții timp de cinci ani.

Iurie Leancă respinge acuzațiile și susține că acestea nu sunt susținute de probe. Fostul premier afirmă că procurorii nu au demonstrat că ar fi avut interese personale în dosar, că ar fi dat indicații membrilor Guvernului sau că ar fi cunoscut eventualele vicii ale studiului de fezabilitate.

Leancă respinge și acuzațiile privind presupusa primire de bani și spune că, dacă timp de 13 ani nu au fost găsite dovezi, acestea nu există. Fostul premier a respins și orice legătură între concesionarea Aeroportului și o eventuală operațiune militară rusă. Potrivit lui, măsurile luate în perioada în care a fost ministru și premier au urmărit consolidarea rezilienței Republicii Moldova și apropierea de Occident.

La rândul său, Valeriu Lazăr susține că acuzarea nu a prezentat suficiente probe și că apărarea va cere achitarea. Fostul ministru afirmă că deciziile luate în procesul de concesionare trebuie analizate prin prisma informațiilor disponibile la acel moment, nu prin prisma evoluțiilor ulterioare.

Contractul de concesionare a Aeroportului Internațional Chișinău a fost semnat în august 2013 între Agenția Proprietății Publice și compania Avia Invest, pentru o perioadă de 49 de ani. Concesionarul urma să investească peste 240 de milioane de euro în dezvoltarea aeroportului.

Aeroportul a revenit în gestiunea statului în martie 2023, după ce autoritățile au invocat neîndeplinirea obligațiilor investiționale de către Avia Invest. În februarie 2025, Guvernul Republicii Moldova a câștigat procesul la Curtea de Apel Svea din Stockholm într-un litigiu legat de concesionarea aeroportului.

Dosarul penal este examinat de Judecătoria Chișinău, sediul Buiucani. Inculpații beneficiază de prezumția nevinovăției până la pronunțarea unei hotărâri judecătorești definitive.

author-img_1

Ilie Gulca

Editor