Medicul psihoterapeut Andrei Eșanu explică faptul că nu există un prag strict care să definească dependența, însă, în general, peste 4 ore pe zi reprezintă un semnal de alarmă. Cu toate acestea, criteriul esențial rămâne gradul în care jocurile afectează somnul, performanțele școlare, relațiile sociale și viața de familie.

„Mai important decât timpul este cât de mult influențează jocul viața adolescentului. Dacă apar izolarea, scăderea rezultatelor la școală sau conflicte în familie, vorbim deja despre o problemă serioasă”, menționează specialistul.

Un alt indicator important este toleranța – nevoia de a petrece tot mai mult timp în joc pentru a obține aceeași satisfacție. De asemenea, sevrajul, manifestat prin iritabilitate sau stres atunci când adolescentul încearcă să renunțe, indică o dependență în formare.

Specialistul subliniază că, de multe ori, jocurile nu sunt cauza principală, ci un simptom. Adolescenții pot folosi gamingul pentru a compensa probleme precum anxietatea socială, lipsa de conectare cu cei din jur sau chiar absența emoțională a părinților.

„Este important ca părinții să privească imaginea de ansamblu și să se întrebe cât timp de calitate petrec cu copiii lor și dacă aceștia au un echilibru între activități”, spune Eșanu.

Activitățile extracurriculare – sportul, dansul, arta sau alte hobby-uri creative – pot contribui semnificativ la menținerea acestui echilibru. De asemenea, părinții sunt încurajați să fie atenți la tipul jocurilor accesate, evitându-le pe cele cu conținut violent, care pot influența negativ comportamentul și empatia.

Un alt risc îl reprezintă interacțiunile online, unde copiii pot intra în contact cu persoane necunoscute sau pot fi expuși la abuzuri ori manipulare.

În același timp, specialistul avertizează că interdicțiile stricte nu sunt soluția optimă. „Pedeapsa nu ajută, pentru că adolescentul va încerca să ascundă comportamentul. Este esențială construirea unei relații de încredere și comunicare”, explică acesta.

Intervenția timpurie este crucială. În practică, mulți părinți ajung la specialist abia când apar probleme grave, precum abandonul școlar sau tulburările emoționale. De aceea, este recomandat ca semnele timpurii să fie luate în serios.

Deși jocurile video sunt adesea privite negativ, specialistul subliniază că acestea nu trebuie demonizate complet. În anumite contexte, ele pot avea chiar rol terapeutic, în special pentru copiii cu nevoi speciale, dacă sunt utilizate controlat și cu un scop clar.

În concluzie, cheia rămâne echilibrul: un program bine structurat, comunicare deschisă și implicarea activă a părinților în viața copiilor pot preveni transformarea gamingului din hobby într-o dependență.