Preşedintele SUA Donald Trump a postat vineri pe reţeaua sa, Truth Social, un portret al său generat aparent de inteligenţa artificială, în care apare îmbrăcat în veşminte papale, relatează TVR Info.
Fotografia îl arată pe preşedintele Statelor Unite stând solemn într-un fotoliu, îmbrăcat în sutana albă a Papei, purtând tiara papală şi la gât o impozantă cruce de aur, cu mâna stângă sprijinită pe coapsă şi degetul arătător drept ridicat spre cer.
Portretul, aparent generat de AI conform media americane care au republicat-o, nu este însoţită de niciun comentariu din partea miliardarului republican.
De la revenirea sa la Casa Albă pe 20 ianuarie, Donald Trump a umplut spaţiul media american şi global cu anunţuri şi comentarii pe toate subiectele, notează AFP. La începutul acestei săptămâni, el a glumit şi despre alegerea următorului lider al celor 1,4 miliarde de catolici, o minoritate religioasă din Statele Unite.
„Aş vrea să fiu papă. Ar fi alegerea mea numărul unu”, a spus el, întrebat de jurnalişti despre preferinţele sale privind succesorul lui Francisc.
Aproximativ 20% dintre americani se identifică drept catolici, iar exit-poll-urile de la scrutinul din noiembrie au indicat că circa 60% dintre ei au votat pentru Donald Trump.