Nu poate exista nicio greşeală într-un atac la scară atât de mare asupra Poloniei, a declarat un oficial polonez ca răspuns la declarația preşedintelui american Donald Trump că intrarea unor drone ruse pe teritoriul polonez ar fi putut fi accidentală, scrie HotNews.ro
„Cred că acesta este un mesaj care ar trebui să ajungă astăzi la preşedintele Trump: nu se pune problema unei greşeli. Acesta a fost un atac deliberat rus”, a declarat ministrul adjunct al apărării, Cezary Tomczyk, pentru postul de televiziune local Polsat News.
Miercuri dimineaţă, Polonia a doborât 19 drone în spaţiul său aerian cu sprijinul aeronavelor militare ale aliaţilor săi din NATO, fiind prima dată când un membru al NATO a folosit puterea de foc de la începutul războiului Rusiei din Ucraina.
„Ar fi putut fi rezultatul unei greșeli”, le-a spus joi Trump jurnaliștilor.
„Nu sunt mulțumit de nimic din toată această situație, dar sper că se va termina”, a adăugat președintele american în fața reporterilor, înainte de a se urca în elicopterul Marine One.
Ministrul de externe polonez, Radoslaw Sikorski, care se află în vizită la Kiev, a răspuns, de asemenea, la cuvintele lui Trump.
„În noaptea în care 19 drone ruseşti au trecut în Polonia, 400 (drone) plus 40 de rachete au trecut în Ucraina. Acestea nu au fost greşeli”, a declarat el, într-o postare pe X.
Citește și: Ambasadorul Rusiei, chemat la MAE al României după incidentele cu drone în Polonia
Din dispoziția ministrului afacerilor externe, ambasadorul Federației Ruse la București a fost convocat pe 11 septembrie 2025, la sediul Ministerului Afacerilor Externe pentru a i se comunica poziția de condamnare fermă, de către România, a violării spațiului aerian al Poloniei de către drone rusești, în cursul nopții de 9/10 septembrie 2025
Citește și:În premieră pentru NATO, Polonia a doborât drone rusești în timpul unui atac masiv asupra Ucrainei
Polonia a confirmat doborârea dronelor în spațiul său aerian în timpul unui atac aerian rusesc masiv asupra Ucrainei, în noaptea de 10 septembrie, ceea ce pare a fi primul caz în care un stat membru NATO a angajat active rusești deasupra teritoriului său în timpul războiului.