Ilan Șor, condamnat definitiv în Frauda Bancară, în calitatea sa de șef al companiei A7, specializată în eludarea sancțiunilor occidentale împotriva Rusiei și în schemele de corupere electorală și finanțare ilegală în Republica Moldova, împreună cu șeful Promsvyazbank, Piotr Fradkov, instituție bancară a Ministerului Apărării al Federației Ruse, aflată sub sancțiuni internaționale, au prezentat rezultatele activității lor dictatorului de la Kremlin, Vladimir Putin.
„Îi sunt recunoscător lui Vladimir Vladimirovici (Putin – n.r.) pentru atenția acordată și oportunitatea de a împărtăși rezultatele activității companiei noastre A7. Sprijinul la un asemenea nivel este o dovadă solidă a importanței proiectului comun, condus de Piotr Fradkov. În condițiile sancțiunilor și restricțiilor, mediul de afaceri are nevoie de ajutor pentru efectuarea plăților internaționale. Iar noi oferim acest sprijin — la nivel global și în orice valută”, se menționează într-o postare publicată pe canalul de Telegram al Blocului „Victorie”.
Compania A7 a fost a fost înființată de Promsvyazbank și oligarhul Ilan Șor pe 2 septembrie 2024, în ajunul alegerilor prezidențiale și referendumului constituțional privind aderarea la UE din Republica Moldova. Compania mai este specializată în eludarea sancțiunilor, inclusiv prin criptovalută, în prestarea serviciilor financiare, împrumuturi și alte tipuri de activități financiare.
Pe 15 iulie, A7 a fost introdusă de UE în lista de sancțiuni. Conform Jurnalului Oficial al UE, Ilan Șor a folosit A7 pentru a transfera bani alegătorilor din Moldova, oferind plăți în schimbul voturilor împotriva referendumului și pentru anumiți candidați la alegerile prezidențiale. Potrivi UE, A7 este responsabilă pentru acțiuni care subminează sau amenință democrația, statul de drept, stabilitatea sau securitatea în Republica Moldova.
PROMSVYAZBANK a fost introdusă în lista de sancțiuni a UE imediat după declanșarea războiului Rusiei împotriva Ucrainei. Instituția este o bancă de stat rusă, care oferă sprijin financiar sectorului de apărare rus și armatei ruse. PROMSVYAZBANK este condusă direct de președintele Federației Ruse, Vladimir Putin, și, prin urmare, oferă sprijin financiar atât pentru acțiunile militare în Ucraina, cât și pentru practicilor de război hibrid în Republica Moldova.