Fostul primar general al muncipiului Chişinău, Dorin Chirtoacă, a fost achitat de prima instanţă în dosarul parcărilor cu plată.
Pronunţarea juecătorilor s-a dat în prezenţa lui Dorin Chirtoacă şi a avocaţilor acestuia. Fostul primar a zâmbit, iar primul lucru pe care l-a făcut după ce a aflat sentința, le-a strâns mâinile avocaţilor şi le-a mulţumit pentru munca depusă. Chirtoacă s-a arătat supărat de faptul că procesul a fost tergiversat timp de 5 ani. A spus că nu poate cataloga decizia de astăzi a magistraţilor ca fiind o victorie, iar lupta pentru căutarea dreptăţii, va continua.
Reprezentanţii Procuraturii Generale au declarat pentru TVR MOLDOVA, că vor contesta hotărârea primei instanţe la Curtea de Apel.
Reamintim că Dorin Chirtoacă a fost reţinut în mai 2017 pentru presupuse fapte corupţie şi trafic de influenţă în dosarul parcărilor cu plată. Existau bănuieli că fostul edil i-ar fi dat indicații adjunctului său să semneze contractul cu o firmă care să implementeze proiectul fără avizul Consiliului municipal.
Procurorii au cerut 10 ani de inchisoare și acum spun că vor contesta achgitarea lui Dorin Chirtoacă. Fostul primar general al Chişinăului a reiterat că dosarul i-a fost fabricat la comandă politică.
DORIN CHIRTOACĂ, fost primar, municipiul Chişinău: "Nu s-a încheiat, dumneavoatră vorbiţi, parcă ar fi învierea domnului, paştele. Nu, e prima instanţă, mai este curtea de apel, mai este Curtea Supremă, Curtea Europeană a Drepturilor Omului. Mai este un dosar care e în urmărire penală din 2015. A renunţat cineva la toate acestea? Este cineva tras la răspundere?"